Cine este Marilen Pirtea, propunerea luată în calcul pentru funcția de ministru al Educației, după demisia lui Daniel David.
Marilen Pirtea are 52 de ani și conduce Universitatea de Vest din Timișoara din anul 2012, unde deține funcția de rector. Tot din 2012, face parte din conducerea Consiliului Național al Rectorilor din România, în calitate de vicepreședinte.
La nivel internațional, ocupă funcția de vicepreședinte al Danube Rectors’ Conference, o structură academică ce reunește aproape 70 de universități din regiunea Dunării.
Conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Marilen Pirtea este președinte al Consorțiului Universitaria și membru în Consiliul Școlii Doctorale de Științe Economice din cadrul Academiei Române. În prezent, are și rolul de consilier onorific al premierului, cu atribuții în domeniile educației și cercetării.
Pirtea este doctor în economie și a absolvit studiile de licență și master în specializarea finanțe bănci la Universitatea de Vest din Timișoara. A urmat cursuri de perfecționare la Institutul Diplomatic Român, inclusiv programe axate pe securitate internațională și pe diplomație și intelligence.
În CV sunt menționate mai multe lucrări de specialitate, care analizează politicile financiare ale companiilor și deciziile de investiții.
În anul 2016, jurnalista de investigație Emilia Șercan a publicat un articol în care semnala suspiciuni de plagiat în cazul mai multor lucrări științifice semnate de Marilen Pirtea între anii 2008 și 2015.
Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara, deputat PNL, a declarat, astăzi, că va reflecta asupra propunerii de a prelua portofoliul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, după demisia lui Daniel David.
Marilen Pirtea spune că măsurile din Educaţie depind de bugetul alocat, iar fără un buget corespunzător, aceste măsuri vor părea mai mult constrângeri decât investiţii.
Potrivit rectorului, decizia va fi luată după perioada de sărbători.
„Deciziile vor fi luate după sărbători. Am primit această propunere (de a deveni ministru al Educaţiei şi Cercetării, n.r.) din partea prim-ministrului, la care voi reflecta, decizia urmând a fi luată după perioada de sărbători. Este foarte important care va fi bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care sunt aşteptările în ceea ce priveşte măsurile pentru anul următor. Fără un buget consistent, măsurile din Educaţie vor părea mai mult coerciţii decât investiţii”, a spus Marilen Pirtea, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.