Colindatul rămâne una dintre cele mai vechi și mai prețuite tradiții românești, un obicei care adună oamenii și creează o stare de bucurie vizibilă, în fiecare an, înainte de Crăciun.
De sute de ani, în ziua de Ajun, vocile colindătorilor se aud pe străzi, în curți, la porțile caselor, la ușile apartamentelor și în jurul bisericilor. Tradiția a rezistat trecerii timpului și schimbărilor sociale pentru că are un sens extraordinar, acela de legătură între generații, între credință și sărbătoare, între trecut și prezent.
Colindatul are o încărcătură simbolică puternică și un rol important în viața spirituală a românilor. Colindul e un mesaj de bine, o urare adresată gazdei care deschide ușa și o celebrare a luminii care marchează această perioadă a anului. În multe sate, oamenii tratează colindatul cu respect și grijă, considerându-l un semn de noroc și belșug pentru casa care îi primește pe colindători.
Chiar și astăzi, când multe obiceiuri vechi au dispărut sau s-au transformat, colindatul continuă să fie o parte importantă a identității culturale. El aduce entuziasm copiilor, emoție celor în vârstă și creează un sentiment de unitate între oameni. Colindele cântate cu vocea și cu sufletul reușesc să readucă, în fiecare iarnă, atmosfera Crăciunului.
Puțini mai conștientizează cât de vechi este, de fapt, acest obicei. Deși astăzi este strâns legat de Nașterea Domnului, colindatul își are rădăcinile în perioade precreștine. În vechime, oamenii marcau sfârșitul anului și începutul unui nou ciclu prin ritualuri, cântece și dansuri care aveau rolul de a alunga răul și de a atrage rodnicia și prosperitatea. Odată cu creștinarea, aceste practici s-au adaptat și au fost integrate în sărbătoarea Crăciunului.
În spațiul românesc, colindatul a păstrat componenta religioasă și pe cea socială. El exprimă credința, dar și solidaritatea dintre oameni.
Fiecare regiune a dezvoltat forme proprii de colindat. În Maramureș, colindele sunt cântate într-un stil sobru de grupuri de flăcăi îmbrăcați în port popular, în timp ce în Oltenia și Muntenia predomină ritmul alert și veselia.
Colindătorii poartă adesea stele, clopoței sau obiecte realizate manual, care fac referire la steaua de la Betleem. Versurile colindelor pot spune povestea biblică a Nașterii sau pot transmite urări de pace, sănătate și rod bogat pentru anul care urmează.
De-a lungul timpului, colindatul a avut și un rol educativ. În lipsa altor mijloace de informare, colindele au transmis povești, valori morale, credință și limbaj. Prin ele, oamenii au învățat ce înseamnă binele, solidaritatea și speranța.
În satele românești, colindatul este încă trăit ca o adevărată sărbătoare a comunității. Pregătirile încep cu mult înainte de Ajun. Copiii și tinerii se adună în cete, repetă cântecele, își confecționează steaua și se pregătesc să ducă vestea sărbătorii din poartă în poartă.
În multe zone se respectă o ordine clară. Mai întâi colindă copiii, apoi tinerii și, la final, bărbații. În Ardeal, flăcăii pornesc la colindat seara și continuă până dimineața, iar în Maramureș există credința că prima casă colindată va avea noroc tot anul. Gazdele îi întâmpină cu colaci, mere, nuci, prăjituri și vin fiert, semn al ospitalității.
Colindatul creează legături între oameni. În Ajun, străzile se umplu de voci și de râsete, iar casele devin mai primitoare. Copiii descoperă bucuria de a oferi, iar bătrânii retrăiesc emoții din tinerețe, ascultând cântece cunoscute din copilărie.
În unele sate există colinde dedicate anumitor meserii sau categorii de oameni, pentru ciobani, plugari, fete nemăritate sau flăcăi. Aceste colinde sunt adevărate creații populare, care reflectă viața satului, legătura cu pământul și credința.
Fiecare colind transmite o emoție aparte. De la primele versuri, se creează o stare de liniște și bucurie. Colindele religioase, precum „O, ce veste minunată“ sau „Trei păstori se întâlniră“, se cântă de generații fără să-și piardă sensul. Ele vorbesc despre nașterea lui Iisus și despre speranța adusă oamenilor, notează Agerpres.
În ziua de astăzi, colindatul pare un obicei dintr-o altă epocă, dar el continuă să existe. În orașe, școlile și bisericile organizează serbări, iar în mediul online apar inițiative care promovează colindele vechi sau reinterpretările lor.
Românii plecați în străinătate duc colindele cu ei și le cântă în comunitățile formate acolo, ca o legătură cu locul de origine.
Colindatul a depășit granițele și a devenit un simbol cultural recunoscut. Ansamblurile folclorice duc aceste cântece pe scene din alte țări, unde sunt apreciate pentru simplitatea și mesajul lor.
Această tradiție continuă să existe pentru că răspunde unei nevoi de apropiere și speranță. Colindele aduc căldură într-o perioadă rece și transmit ideea de bine, de lumină și de renaștere sufletească. Ele rămân vii în fiecare familie care cântă o colindă, în fiecare copil care pornește la colindat și în fiecare ușă deschisă în Ajun.
Colindatul e o emoție transmisă din generație în generație. Atâta timp cât oamenii vor simți nevoia de a fi împreună și de a împărtăși bucuria Crăciunului, colindele vor continua să se audă, an după an.
Când a început tradiția cadourilor de Crăciun și de ce le oferim?
Colinde vechi pe care nu le mai cântă nimeni, dar pot fi reluate cu copiii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
