Copilăria „corporatistă” și dictatura „mai multului”. Copii epuizați și părinți panicați: Filosofia lui „suficient” în educație

Astăzi, este obișnuit ca un copil de vârstă mică să plece de acasă la ora 7:30 și să revină la ora 19:00. El merge la școală, after-school și meditații. Această supraestimulare constantă, dictată de teama părinților de a nu „pierde ceva”, duce la un colaps psihic și fizic al elevilor.

Oana Moraru, expert în parenting și educație, avertizează în cadrul podcastului Părinți Cuminți, asupra ignorării proceselor naturale de dezvoltare: „Suficient este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copilul tău. Suficient înseamnă că în etapa asta de vârstă, mugurii gândirii sunt deschiși, și eu le-am dat exact atâta input cât ei să crească să înflorească dintr-o forță care nu vine de la mine, vine de la natură.

Dacă eu uit de această forță naturală și cred că totul depinde de mine, transmit copilului că apetitul tău pentru învățare nu e natural. E ca și cum ai vrea să faci o ciorbă bună: pui legumele conform rețetei, dar apoi, din nevoia de a fi 'foarte bună', mai bagi și aia, și aia, și aia... Nu ai încredere în proces și rezultatul devine scârbos. Mi s-a întâmplat și cu copiii, să fiu în presiunea asta că dacă au o zi liberă, trebuie să facem ceva”.

Importanța „statului cu ochii în tavan” pentru dezvoltarea neuronală

Știința arată că pauza nu este timp pierdut, ci perioada în care creierul consolidează conexiunile neuronale. Fără momente de joacă „fără sens”, capacitatea de învățare pe termen lung este compromisă.

„Pentru ca neuronii să-și facă creșterea și conexiunile sănătoase și permanente, este nevoie de pauză multă, de joacă fără sens, de stat cu ochii în tavan. Nu la ecrane! Joaca este aerul și viața unui copil, ea trebuie să fie prioritară în program. Dacă el simte că joaca e mereu ceva ce trebuie negociat sau pentru care trebuie să lupte, nu va mai veni cu drag la școală. Joaca este exact puntea care te trece de la o etapă de creștere la alta și care îți dă senzația de creier sănătos”, spune Oana Moraru.

Sindromul FOMO în educație și presiunea socială

Anxietatea părinților este alimentată și de fenomenul „fear of missing out” (FOMO), observând ce fac alte familii și concluzionând eronat că „nu fac suficient”. Această presiune se transmite copilului, care ajunge să se simtă în permanență judecat și măsurat, pierzându-și bucuria de a descoperi.

CITEȘTE ȘI: 

Noua industrie a „dresajului” școlar. Oana Moraru: A apărut o breaslă de profesori care n-au catedră nicăieri și se ocupă doar cu asta

Meditațiile în România: De ce a eșuat școala publică și cum a devenit „școala paralelă” o necesitate națională

Capcana dopaminei în educație: De ce temele școlare au devenit o „gaură neagră” și cum „ne fură Big Tech inteligența copiilor”