Haaland și modelul de parenting din Norvegia care îi ajută pe copii să aibă mai multă încredere în ei

Erling Haaland este unul dintre cei mai mediatizați fotbaliști ai momentului. Golurile sale, recordurile pe care le stabilește și gesturile sale amuzante atrag constant atenția presei. În același timp, impresionează și calmul cu care pare să gestioneze succesul.

În timp ce alți sportivi trăiesc preocupați de aprobarea celor din jur sau de construirea unei imagini publice perfecte, atacantul norvegian transmite o siguranță de sine întâlnită rar, chiar și la cel mai înalt nivel al sportului.

Pentru psihologa Daniela Arrázola, această diferență ar putea avea legătură cu modul în care mulți copii cresc în Norvegia. Într-o reflecție publicată pe rețelele sociale, ea propune o perspectivă care îi invită pe părinți să privească dincolo de fotbal și să se întrebe ce pot învăța despre dezvoltarea încrederii în sine a copiilor.

Deși personalitatea lui Haaland nu poate fi explicată exclusiv prin educația primită sau prin mediul în care a crescut, cercetările științifice arată de ani de zile că încurajarea autonomiei încă din copilărie poate avea un efect pozitiv asupra stării de bine psihologice și asupra stimei de sine. Încrederea în sine nu depinde doar de temperament. Ea se construiește și prin experiențele pe care le trăiesc copiii și prin felul în care adulții îi sprijină în timp ce învață, greșesc și depășesc noi provocări.

CITEȘTE ȘI: Părinții ai căror copii continuă să le împărtășească gândurile și la vârsta adultă fac șapte lucruri încă din primii ani de viață

Haaland și modul în care gestionează succesul

În postarea sa, Daniela Arrázola subliniază că Haaland „nu pare să simtă nevoia să demonstreze în permanență că are valoare”, notează Ser Padres. Potrivit explicațiilor sale, această raportare la succes contrastează cu cea a multor persoane publice care sunt preocupate constant de recunoașterea și aprobarea celorlalți.

Psihologa sugerează că o parte din această atitudine ar putea fi înțeleasă prin prisma culturii norvegiene, unde, după cum explică ea, „copilăria este trăită cu mult mai multă autonomie, cu mai puțină presiune de a ieși în evidență și cu mai multă încredere în capacitățile copiilor”.

Reflecția sa nu urmărește să afirme că toți copiii norvegieni dezvoltă acest tip de personalitate sau că acesta este singurul motiv care explică felul de a fi al fotbalistului. Totuși, ea invită la o analiză a modului în care anumite valori familiale, influențate adesea de cultura în care ne naștem, pot contribui la creșterea unor copii care se simt suficient de valoroși fără să fie nevoiți să își demonstreze permanent meritele.

Autonomia este o nevoie de bază?

Această idee se leagă de una dintre teoriile psihologice susținute de numeroase cercetări științifice, Teoria Autodeterminării, dezvoltată de psihologii Edward Deci și Richard Ryan.

Potrivit acestei teorii, fiecare persoană are trei nevoi psihologice fundamentale pentru a se dezvolta într-un mod sănătos: să se simtă competentă, să aibă relații afective sigure și să experimenteze autonomia.

Autonomia nu înseamnă să îi lași pe copii să facă întotdeauna ceea ce doresc și nici să renunți la limitele stabilite în familie. Este mai eficient să le permiți să participe la decizii potrivite vârstei lor, să ai încredere în capacitățile lor și să le oferi spațiu pentru a încerca, a greși și a rezolva singuri probleme mici.

O analiză amplă publicată în „The Oxford Handbook of Self-Determination Theory” reunește zeci de ani de cercetări care arată că, atunci când familiile încurajează autonomia încă din primii ani de viață, copiii dezvoltă de regulă o motivație mai puternică, o stare emoțională mai bună și o stimă de sine mai stabilă.

În același timp, a fi alături de copil nu este același lucru cu a-l controla. Copiii au nevoie de reguli, dar au nevoie și să simtă că opinia lor contează. Atunci când adulții explică motivele unei decizii, le ascultă emoțiile și le permit să își asume provocări mici, adaptate vârstei lor, îi ajută să se simtă apreciați și capabili.

În schimb, o educație bazată exclusiv pe ordine, pedepse sau supraveghere permanentă poate determina copiii să depindă mai mult de aprobarea celor din jur pentru a simți că sunt capabili.

Din această perspectivă, reflecția Danielei Arrázola este deosebit de interesantă atunci când afirmă că „stima de sine nu se construiește spunându-i unui copil că este cel mai bun, ci oferindu-i posibilitatea să descopere că poate face lucruri singur”. După cum explică ea, acesta este un principiu întâlnit frecvent în modul de creștere și educare a copiilor din Norvegia.

VEZI ȘI: Neuroștiința confirmă: Aceste 5 interacțiuni de zi cu zi modelează stima de sine a copilului

Ai încredere în copil înainte ca el să capete încredere în sine

Mai mult decât să le spui copiilor în mod repetat că pot face un anumit lucru sau să îi copleșești cu laude, această psihologă susține că este necesar să le oferi ocazii prin care să descopere singuri de ce sunt capabili.

Ea oferă câteva exemple simple. Lasă copilul să se îmbrace singur, chiar dacă are nevoie de mai mult timp. Permite-i să rezolve un conflict minor cu un frate sau o soră. Oferă-i responsabilități mici în casă. Lasă-l să înfrunte o provocare fără să intervii imediat. Toate aceste situații de zi cu zi îi transmit copilului că ai încredere în capacitatea lui de a reuși.

Astfel de experiențe contribuie la dezvoltarea unei încrederi în sine mult mai solide decât cea construită doar prin complimente și laude.

Modul în care este înțeleasă creșterea copiilor în Norvegia

Un alt aspect evidențiat de psihologă este presiunea mai redusă de a ieși în evidență, despre care spune că există în multe familii din Norvegia. Potrivit ei, felul în care Haaland se comportă în public pare să reflecte această viziune asupra copilăriei, în care valoarea unei persoane nu depinde atât de mult de faptul că îi depășește pe ceilalți.

„Copiii nu trebuie să demonstreze permanent că sunt speciali”, afirmă ea. În schimb, accentul cade pe bucuria jocului, pe contactul cu natura și pe o copilărie mai puțin orientată spre performanță.

Acest lucru nu înseamnă renunțarea la excelență sau la efort, ci înțelegerea faptului că valoarea personală nu depinde exclusiv de note, medalii sau alte realizări.

Cercetările privind Teoria Autodeterminării susțin această idee. Atunci când motivația este intrinsecă și apare din interes, plăcerea de a învăța și sentimentul de competență, ea se menține, de regulă, mai mult timp decât motivația bazată exclusiv pe recompense sau pe recunoașterea din partea celorlalți.

Creșterea copiilor în Norvegia și autonomia

Ce putem învăța de la fotbalistul Haaland și din modul în care sunt crescuți copiii în Norvegia? Ce pot învăța familiile de la Haaland?

Haaland va continua să marcheze goluri și să stârnească zâmbete prin gesturile sale. Lecția pe care o evidențiază această analiză nu are însă legătură cu fotbalul.

După cum amintește Daniela Arrázola, „atunci când un copil simte că nu trebuie să demonstreze permanent că are valoare, își poate folosi toată energia pentru a învăța, a se bucura de copilărie și a se dezvolta”.

Nu există o formulă care să garanteze că un copil va deveni un adult sigur pe sine. Personalitatea este influențată de numeroși factori, de la temperamentul cu care se naște până la experiențele trăite, mediul în care crește și relațiile pe care le dezvoltă de-a lungul vieții.

Totuși, atât reflecția psihologei, cât și dovezile științifice transmit aceeași idee. Încrederea în sine nu se oferă în dar, ci se construiește. Una dintre cele mai eficiente modalități este să le oferi copiilor ocazii reale prin care să descopere, pas cu pas, tot ceea ce pot realiza prin propriile forțe.