Înainte de a trage concluzii, este important să încercăm să înțelegem ce se află în spatele acestui refuz. Motivele diferă în funcție de vârsta copilului, fie că are 4 ani, 10 ani sau este adolescent.
La copiii mici, despărțirea de părinți este adesea cauza principală
La vârsta de 3, 4 sau 5 ani, refuzul nu are, de obicei, legătură cu bunicii în sine. Cea mai dificilă parte este separarea de mama și tata.
„La copiii mici, principalul motiv este anxietatea de separare. Mersul la bunici înseamnă să se despartă de părinți, iar acest lucru îi poate speria”, explică Béatrice Copper-Royer, psiholog clinician, psihoterapeut și autoarea cărții „Bunicii, veriga puternică”, notează Parents.
Dacă micuțul nu este obișnuit să stea și să doarmă departe de părinți sau trece printr-o perioadă în care se simte nesigur, de exemplu înainte de începerea grădiniței sau a școlii, după o mutare sau după venirea pe lume a unui frățior ori a unei surioare, această teamă poate fi și mai accentuată.
La copii, regulile diferite de acasă pot deveni o problemă
Pe măsură ce copilul crește, motivele refuzului devin mai diverse. Bunicii nu au întotdeauna aceleași reguli educaționale ca părinții, iar unii copii acceptă cu greu aceste diferențe.
Dacă bunicul sau bunica insistă ca cel mic să termine tot din farfurie, ridică des tonul în timpul meselor sau interzice complet utilizarea ecranelor, vacanța poate părea mult mai puțin atractivă.
Pe de altă parte, unii copii se simt deranjați pentru că nu își mai găsesc reperele obișnuite. Poate lipsi rutina de seară, programul poate fi diferit, iar locuința bunicilor le poate fi mai puțin familiară. Aceste schimbări nu sunt neapărat grave, dar pot fi suficiente pentru ca un copil să nu mai vrea să meargă în vacanță la bunici.
CITEȘTE ȘI: Cinci lucruri pe care copiii le învață vara, chiar dacă pare că doar se joacă
În adolescență, prietenii devin adesea prioritatea
După vârsta de 13 sau 14 ani, refuzul apare frecvent dintr-un alt motiv. Adolescentul nu își respinge bunicii, ci își construiește propria viață socială.
„Bunicii fac parte din copilărie. Adolescenții încearcă tocmai să se îndepărteze de această perioadă și găsesc mai multă plăcere în a petrece timp cu prietenii lor”, observă psihologul.
Copilul care înainte adora să petreacă două săptămâni culegând zmeură la bunici poate prefera acum să meargă în camping cu prietenii sau să rămână aproape de casă pentru a se întâlni cu ei.
Această schimbare reprezintă, de multe ori, o etapă normală a dezvoltării sale.
Legătura cu bunicii se construiește înainte de vacanțe
Refuzul unei vacanțe la bunici nu este explicat doar prin ceea ce se întâmplă în timpul șederii. Calitatea relației dintre copil și bunici se formează pe tot parcursul anului, iar părinții au un rol important în acest proces.
„Copiii simt foarte bine dacă părinții lor au încredere în bunici și le oferă acestora un loc în lumea lor afectivă”, subliniază Béatrice Copper-Royer.
Chiar și atunci când familiile locuiesc la distanță unele de altele, apelurile video, fotografiile trimise sau vizitele regulate ajută la menținerea sentimentului de apropiere. În schimb, dacă un copil observă tensiuni constante între părinți și bunici, poate ajunge să se poziționeze în acest conflict și să refuze apropierea de aceștia.
VEZI ȘI: Copiii foarte apropiați de bunicii lor dezvoltă adesea aceste calități
Trebuie să insiști ca el să meargă totuși la bunici?
Totul depinde de vârsta copilului și de motivele care stau în spatele refuzului.
În cazul unui copil mic, dacă relația cu bunicii este apropiată și nimic îngrijorător nu apare din explicațiile lui, părinții îl pot încuraja să plece chiar dacă are ezitări. Nu este neobișnuit ca un copil să plângă în momentul despărțirii, iar apoi să petreacă o vacanță foarte frumoasă.
Atunci când bunicii asigură și supravegherea copilului în timpul vacanțelor, este firesc ca părinții să își dorească păstrarea acestei organizări. Și în această situație, o relație bazată pe încredere între adulți poate face lucrurile mai ușoare.
În cazul unui adolescent, este mai bine ca părinții să accepte faptul că dorințele și prioritățile lui se schimbă.
„Putem încerca să îl convingem, dar nu putem obliga un adolescent de 16 ani să petreacă două săptămâni de vacanță la bunici”, amintește psihologul.
O soluție poate fi adaptarea vacanței astfel încât experiența să fie mai plăcută pentru adolescent. Părinții pot propune o perioadă mai scurtă, pot discuta cu bunicii despre posibilitatea de a invita un verișor sau un prieten de aceeași vârstă ori pot planifica activități care să corespundă mai mult intereselor lui.
Cum discuți cu copilul despre refuzul lui?
În loc să încerci să îi schimbi imediat părerea, este important să îl asculți.
Îl poți întreba ce anume îl deranjează: se plictisește? I se pare nedreaptă o regulă? Îi este teamă de ceva? Cu cât întrebările sunt mai deschise, cu atât copilul se va simți mai liber să răspundă.
Dacă problema apare din cauza unor diferențe de educație între părinți și bunici, este recomandată o discuție calmă cu aceștia. De exemplu, dacă cel mic se teme de mese pentru că este certat de fiecare dată când nu termină tot din farfurie, părinții pot explica faptul că această situație îl afectează. Pot spune că acasă copilul nu este obligat să termine tot, dar nici nu primește automat un alt fel de mâncare sau mai multe deserturi. Scopul este găsirea unei soluții acceptabile pentru toată lumea.
Când trebuie să fii mai atent la refuzul copilului?
Un refuz apărut brusc și fără o explicație clară trebuie luat în serios, mai ales dacă înainte copilul adora să meargă la bunici.
De cele mai multe ori, motivul este unul obișnuit. Copilul poate fi fost rănit de o observație, un bunic poate să fi fost mai strict sau mai puțin răbdător decât de obicei, ori copilul poate fi fost afectat de schimbarea rutinei.
Dacă refuzul este puternic, este însoțit de anxietate intensă sau de alte schimbări de comportament, este important să încerci să afli ce se întâmplă.
„Îi putem spune: «Poate s-a întâmplat ceva care te-a speriat sau care nu a fost în regulă. Când vei vrea să îmi vorbești despre asta, eu sunt aici să te ascult și să te cred»”, sugerează Béatrice Copper-Royer.
Este important să eviți întrebările foarte precise sau directe, deoarece acestea pot influența răspunsul copilului. Reacțiile lui, felul în care se comportă și disconfortul pe care îl exprimă pot oferi indicii despre situația reală.
Indiferent de motiv, este bine să nu minimalizezi ceea ce simte copilul. În spatele unui „nu mai vreau să merg” se poate afla nevoia de reasigurare sau un mesaj pe care încearcă să îl transmită. Primul pas este să îl asculți, apoi să alegi cea mai potrivită soluție.