Inspectoratele Școlare au stabilit procedura și termenii pentru echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic Iîn învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026.
Profesorii interesați trebuie să depună dosarele până pe 15 martie 2026.
Potrivit ISJ Buzău, condițiile de înscriere sunt următoarele:
„a) are o vechime efectivă la catedră de minimum 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ;
b) a obținut calificativul «foarte bine» la evaluările anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră premergători înscrierii;
c) în anul școlar premergător înscrierii a susținut o inspecție curentă la care a obținut calificativul «foarte bine».”
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I: ce cuprinde dosarul
Conform ordinului nr. 5561/2011, candidatul va depune la inspectoratul școlar, în perioada 1 septembrie-15 martie a anului școlar în curs, un dosar. Dosarul va cuprinde următoarele documente:
„a) cerere adresată conducerii inspectoratului școlar;
b) copie conformă cu originalul a certificatului de naștere și, după caz, copii conforme cu originalul ale documentelor care atestă schimbarea numelui;
c) copie a diplomei de doctor, certificată «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului școlar;
d) copie a diplomei de studii, însoțită de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului școlar;
e) document certificat «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului școlar din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile legale privind pregătirea psihopedagogică și metodică;
f) copie certificată «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului școlar a certificatului/adeverinței privind obținerea definitivării în învățământ;
g) document/decizie de repartizare emis/emisă de inspectoratul școlar din care să rezulte încadrarea în învățământul preuniversitar, în original sau copie certificată «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului școlar, după caz;
h) adeverințe certificate «conform cu originalul» de către conducerea unității de învățământ privind calificativul anual pentru fiecare din ultimii 2 ani de activitate la catedră;
i) copie certificată «conform cu originalul» de către conducerea unității de învățământ a procesului-verbal încheiat în urma efectuării inspecției curente, din registrul de procese-verbale al unității școlare;
j) recomandarea consiliului profesoral al unității de învățământ în care este încadrat sau în care și-a desfășurat activitatea.
k) Adeverință/e de vechime certificată/e «conform cu originalul» de către conducerea unității de învățământ, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor de vechime prevăzute la alin (1) lit. a).”
CITEȘTE ȘI
Ministrul David, mesaj pentru studenți: „Căutăm fonduri europene pentru burse”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.