Cine este mamă de băiat sigur știe asta: băieții își adoră mamele și, cel puțin până la adolescență, sunt puncte de referință puternice și foarte importante pentru ei. Desigur, tatăl lor îi împinge să descopere lumea, să concureze cu ei înșiși, să facă față noilor provocări, dar mama lor rămâne un refugiu sigur pentru băieți.
Toate bune, dar când suntem acuzate că suntem ”mame cloșcă”, această critică ne împinge să ne oprim pentru o clipă și să reflectăm la posibilitatea ca poate am exagerat și creștem ”băieții mamei” care pur și simplu nu se pot dezlipi de fusta noastră. Așa că iată câteva sfaturi despre cum să nu crești ”copiii mamei”.
De mici îi putem învăța pe copiii noștri să se descurce singuri, îndeplinind sarcini potrivite vârstei lor. Când copiii împlinesc vârsta de trei ani, sunt împinși de o înclinație firească de a vrea să „încerce să facă singuri” și de multe ori noi, mamele, fie că se grăbesc, fie din cauza unei griji excesive, îi ajutăm chiar și atunci când nu ar trebui să o fac: spălatul pe dinți și pe mâini, mersul la baie, așezarea mesei, scoaterea hainelor și alte mici acțiuni zilnice îi ajută să se măsoare și să experimenteze autonomia fără să creadă că au nevoie de noi.
Crize de furie, plâns la intrarea în grădiniță, dificultăți de interacțiune cu semenii. Uneori ne confruntăm cu aceste atitudini și ajungem să le intrăm în joc, să-i cocoloșim, să le fim aproape, să îi răsfățăm, pe când ar fi bine, evaluând evident de la caz la caz, să-i împingem să meargă și să le arătăm că nu e de ce să se teamă, cu un zâmbet frumos încrezător și un spirit senin.
Copiii, în special cei mai mici, par adesea nesiguri și fricoși, precum și excesiv de atașați de mama lor, deoarece experimentează ritmuri zilnice prea rapide pentru ei. Sunt supra-stimulați. Să încercăm să schimbăm încet obiceiurile acasă, încetinind ritmul, marcând zilele într-un mod repetitiv astfel încât să dăm siguranță copiilor noștri care vor ști bine ce se va întâmpla și la ce să se aștepte.
Dacă suntem mame supra-protectoare, prea prezente și nesigure, vor fi și copiii noștri. Sarcina noastră nu este doar să le transmitem dragoste, ci și încredere în ei înșiși, în abilitățile lor și în lume. Îi lăsăm să cadă pe terenul de joacă, îi lăsăm să se murdărească pe plajă, îi lăsăm să se pună la încercare, îi lăsăm să meargă la casa unui prieten de școală, îi lăsăm, când vor fi mai mari, să meargă singuri la cumpărături,etc...
Când copiii cresc încep să se enerveze dacă îi însoțim până la ușa școlii și îi salutăm de la intrare cu o voce romantică sau dacă îi îmbrățișăm în public. Să le respectăm dorința de a se simți „mare și puternic” și să încetăm să-i considerăm niște bebeluși care trebuie îmbrățișați în fața tuturor.
La nouă ani, un băiat trebuie să știe să pregătească un sandviș dacă îi este foame, trebuie să-și facă patul dimineața, să lase hainele curate, să colaboreze acasă la sarcini mici precum aruncarea gunoiului, mici cumpărături, etc...
Acesta este minimul pe care ar trebui să-l poată face pentru a fi împuternicit, pentru a învăța că fiecare din familie trebuie să își facă partea și pentru a deveni un adult independent, autonom și colaborativ.
De câte ori te cheamă în 24 de ore? Ei pronunță cuvântul mamă pentru orice, pentru orice nevoie, pentru a rezolva orice problemă. E timpul să spui ”destul” și să schimbi tonul. Nu le ești la dispoziție: stai calm, faci ce trebuie să faci.
Sunteți bucătari, șoferi, profesori particulari, lucrători casnici și multe altele, dar nu sunteți la dispoziția lor 24 de ore pe zi pentru fiecare fleac. Lasă-i să rezolve singuri !
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil