Daniel David: „Temele pentru acasă, o corvoadă! Voi semna mâine două ordine importante!”

Data publicării:
Autorul articolului: parintisipitici Team
Categorie: Social
Daniel David: „Temele pentru acasă, o corvoadă! Voi semna mâine două ordine importante!” / FOTO: gov.ro
Daniel David: „Temele pentru acasă, o corvoadă! Voi semna mâine două ordine importante!” / FOTO: gov.ro

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că va semna vineri două ordine importante. Primul privește temele pentru acasă. El spune că aceste sarcini nu trebuie să îți creeze presiune și că sistemul are nevoie de reguli clare.



„Săptămâna asta vor fi două ordine pe care intenţionez să le semnez: cel legat de temele pentru acasă, după ce temele pentru acasă au devenit o corvoadă, şi cred că acel termen sau acea reglementare va ajuta şi elevii, va ajuta şi profesorii, astfel încât să avem nişte repere prin care temele să fie parte din procesul educaţional, să nu încurce procesul educaţional.

Dacă temele devin sursă de stres, degeaba dai teme pentru acasă, fiindcă stârnesc conflicte între copii, şcoală, părinţi. Şi cred că este un ordin care va contribui la calitatea vieţii pentru toţi şi pentru elevi, şi pentru profesori”, a precizat Daniel David.

Ordinul se află în consultare publică. Prevede două tipuri de teme. Unele obligatorii, care urmăresc un nivel mediu, și unele suplimentare, la alegere.

Măsuri speciale pentru elevii din mediul rural

Al doilea ordin se concentrează pe sprijinirea copiilor din sate. Ministrul atrage atenția asupra diferențelor mari dintre școli.

„Este foarte trist pentru mine ca ministru şi cred că pentru oricine responsabil în acest domeniu să vezi o inegalitate, o inechitate până la urmă atât de mare în sistemul de educaţie. Dacă eşti un elev care te afli în mediul rural, statistic vorbind sau nu mai vorbesc de mediul dezavantajat, şansa de reuşită în viaţă este foarte mică, ca să nu mai spun de succesul la examenele naţionale sau la bacalaureat”, a spus Daniel David.

El arată că a încercat să reducă diferențele prin comasarea școlilor mici. Măsura permite formarea unor unități mai mari, cu profesori titulari.

Cursuri online de la profesori din școli performante

Ministrul spune că profesorii din școli puternice pot susține ore online acolo unde este nevoie.

„Ordinul de vineri vine în această logică: o şcoală cu performanţe bune, o şcoală suport-mentoră intră în parteneriat cu o şcoală care are nevoie de ajutor pentru dezvoltare, una din Cluj sau din Bucureşti cu una din Munţii Apuseni. Şi aşa n-avem profesori calificaţi în aceste zone dezavantajate sau n-avem profesori calificaţi, nu văd de ce unele cursuri la materiile principale nu pot fi susţinute online, conexiune online avem, dotările le avem, de către profesori calificaţi din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara. Iar profesorii care n-au calificare în zona respectivă pot continua activităţile practice, temele cu copiii şi aşa mai departe. Cred că este unul dintre mecanismele importante prin care contribuim la reducerea inegalităţilor şi asta iarăşi poate să aducă o calitate mai bună a vieţii, inclusiv în acele şcoli care se află în aceste zone dezavantajate”, a explicat Daniel David, potrivit Agerpres.

Ministrul spune că ordinul va include și alte tipuri de sprijin, nu doar cursuri online.

VEZI ȘI:

„Copiii nu mai au timp”. Avertismentul psihologului Daniela Gavankar despre epuizarea generației de azi: „În felul ăsta îi pierdem” / VIDEO

Ministrul Educației Daniel David: „Măsurile fiscal-bugetare au zguduit deja vechile paradigme. Nimeni nu mai este mirat că discutăm despre 8 ore timpul de lucru”

Daniel David: „Cred că anul viitor va trebui să facem ordine mult mai clară în diversele competiţii care există”

Daniel David, noi precizări despre o posibilă mărire a normei didactice și cumulul pensie-salariu: „M-a surprins şi pe mine!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.






Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel