De ce pun copiii mici atât de multe întrebări?

Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Parenting
De ce pun copiii mici atât de multe întrebări? / FOTO: freepik.com@freepik
De ce pun copiii mici atât de multe întrebări? / FOTO: freepik.com@freepik

Creierul unui copil mic este extrem de activ și plastic.



În perioada preșcolară, copiii pot pune până la 40.000 de întrebări pe an. Aceste întrebări nu sunt doar despre a obține un răspuns, ci despre a construi conexiuni neuronale și a înțelege relațiile cauză-efect.

Citește și 5 momente în care părinții buni nu spun niciodată „DA” copiilor lor

Un studiu de la Universitatea din Michigan a arătat că micuții sunt mai mulțumiți atunci când primesc explicații detaliate decât răspunsuri scurte.

Acest comportament ni se pare, pe de o parte, drăgălaș, pentru că micuții pun cele mai simple și inocente întrebări, dar, pe de altă parte, poate să ne scoată puțin din sărite ca părinți, mai ales atunci când suntem bombardați cu acea listă nesfârșită de «de ce-uri».

Totuși, mai degrabă decât să ne frustreze sau să ne exaspereze, trebuie să înțelegem că aceste întrebări fără sfârșit fac parte din dezvoltarea copiilor noștri și au un rol foarte important, potrivit științei.

Copiii cu vârste între 2 și 5 ani pot ajunge să pună aproximativ 40.000 de întrebări

De la vârsta de doi sau trei ani, copiii încep să pună la îndoială lucrurile care se întâmplă în jurul lor și, în mod firesc, au nevoie să-și potolească această curiozitate, ceea ce se traduce printr-o mie și una de întrebări adresate părinților (sau adultului care îi însoțește).

Vezi și Regula nr. 1 pe care părinții trebuie să o stabilească pentru a menține limite sănătoase cu bunicii. Expertă în parenting: „Faceți acest lucru înainte de a avea o ceartă”

Potrivit lui Paul L. Harris, psiholog specializat în dezvoltarea copilului, copiii cu vârste între 2 și 5 ani pot ajunge să pună aproximativ 40.000 de întrebări, conform rezultatelor cercetărilor sale publicate în cartea Trusting What You’re Told: How Children Learn from Others. Deși acest număr ni se poate părea enorm, are sens: sunt foarte multe lucruri pe care copiii nu le cunosc.

De la întrebări despre „de ce cerul este albastru” până la „de ce cântă păsările într-un fel și nu în altul”, întrebările copiilor mici sunt mult mai mult decât simple curiozități sau dovada plictiselii.

Aceste întrebări, oricât de simple ar părea, sunt modul lor de a înțelege mai bine cum funcționează lumea. Iar atunci când descoperă că noi avem cunoștințele pentru a le răspunde, nu ezită să ni le adreseze.”

Vezi și „Am analizat sute de relații părinte - copil și am descoperit 6 afirmații care îi ajută pe copii să asculte”, conform unui expert în parenting: „Calmează sistemul nervos al micuțului”

Ce înseamnă pentru dezvoltarea lor?

Prin întrebările lor, copiii:

  • Își dezvoltă limbajul: Întrebările le stimulează vocabularul și abilitățile de comunicare.
  • Îmbunătățesc gândirea critică: Întrebările îi ajută să analizeze și să înțeleagă informațiile.
  • Construiesc relații: Dialogul cu părinții sau educatori întărește legătura emoțională.
  • Învață despre lume: Curiozitatea îi ajută să înțeleagă mediul înconjurător.

Cum să răspundem întrebărilor lor?

Este important să răspundem cu răbdare și sinceritate. Dacă nu știm răspunsul, putem explora împreună pentru a-l descoperi. Acest proces încurajează învățarea activă și le arată că este în regulă să nu știm totul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.






Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel