Un elev de 11 ani din Caracal a reușit să ducă România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Olimpiada Internațională de Matematică „Copernicus”, desfășurată în Statele Unite ale Americii. Eduard Ștefan a obținut medalia de aur și cel mai mare punctaj al competiției, iar experiența trăită la New York a fost, după cum spune chiar el, „de neuitat”.
Elevul povestește că momentul în care a fost intonat imnul României în timpul festivității de premiere a fost cel mai emoționant din întreaga experiență.
„Experienţa mea în Statele Unite, la New York, a fost una cu adevărat memorabilă şi plină de emoţii profunde. Un moment care m-a marcat a fost acela în care, în timpul ceremoniei, s-a cântat imnul naţional al României. Întreaga sală s-a ridicat în picioare şi m-a aplaudat. M-am simţit profund onorat, mândru că sunt român şi recunoscător pentru această clipă unică. Când am aflat că am obţinut locul 1, cu cel mai mare punctaj, am simţit o bucurie de nedescris.
A fost o explozie de emoţii, uimire, mândrie şi recunoştinţă. Să ştiu că am adus România pe primul loc într-o competiţie internaţională atât de importantă, a fost pentru mine o împlinire şi o responsabilitate onorantă”, a spus Eduard Ştefan, potrivit Agerpres.
Pe lângă emoția competiției, tânărul olimpic a avut ocazia să exploreze New York-ul și să descopere atât obiective celebre, cât și oameni pasionați de matematică, veniți din toate colțurile lumii.
„Pe lângă competiţie, am avut şansa să descopăr şi frumuseţea oraşului New York. Am vizitat Statuia Libertăţii, Podul Brooklyn, Central Park şi Muzeul Matematicii şi, desigur, Times Square, cu lumini frumoase, puternice şi atmosferă electrizantă. Am cunoscut şi oameni extraordinari de fel. Şi am socializat unii cu dintre cei mai inteligenţi şi pasionaţi tineri din lume. Am legat prietenii valoroase. A fost o bucurie să împărtăşim idei, visuri şi viziuni.
Nu pot să închei fără să le mulţumesc din toată inima şi tuturor celor care au contribuit la această reuşită, profesorilor care m-au format, celor care m-au susţinut moral şi financiar, familiei mele şi tuturor celor care au crezut în mine. Fără ei, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil. România a fost, este şi va fi mereu în inima mea, oriunde m-ar duce paşii în lume”, a mărturisit Eduard.
Eduard Ștefan nu se oprește aici. La finalul săptămânii, el urmează să participe în tabăra Viitori Olimpici și Gazeta Matematică, organizată de Societatea de Științe Matematice din România, unde va susține atât o probă scrisă, cât și una orală.
Călătoria sa în Statele Unite nu a fost lipsită de curiozitate intelectuală: pentru a nu se plictisi în aeroporturi și în avion, Eduard a ales să citească „Europa de Est” de Tomek Jankowski.
Victoria lui Eduard Ștefan la etapa globală a Olimpiadei Internaționale de Matematică „Copernicus”, desfășurată la New York, adaugă România pe lista scurtă a țărilor cu cei mai buni tineri matematicieni. Iar pentru un elev de doar 11 ani, acest premiu este doar începutul unui drum ce promite să fie la fel de spectaculos ca și reușita de acum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.