Elevii români, epuizați: până la 10 ore de școală și teme, arată analiza Salvați Copiii România

clasa
/ foto: freepik.com@ alrasyiqin
Un nou raport al organizației Salvați Copiii arată că elevii români sunt foarte obosiți, prin prisma celor aproximativ 10 ore de activități dedicate școlii.

Tinerii dedică școlii și temelor 10 ore pe zi. Apoi, se culcă târziu și nu au timp să se relaxeze. Asta arată o nouă analiză a Salvați Copiii.

1 copil din 3 vrea să petreacă mai mult timp cu familia. Câți vor să facă sport

Datele arată că un copil din trei vrea să petreacă mai mult timp cu familia. 34% dintre ei vor să practice un sport. În medie, copiii români petrec între 6 și 8 ore la școală. De asemenea, aproximativ de 2 ore își fac temele.

Pentru 4 din 10 elevi, acest lucru înseamnă 10 ore pe zi dedicate doar acestor activități școlare, potrivit unei analize Salvați Copiii.

Cum arată pentru un copil o zi din timpul anului școlar

O zi din timpul anului școlar este, cel mai des, pentru un copil astfel: 5-6 ore la școală, aproximativ o oră pe drum, 1–2 ore pentru teme, 3–4 ore pe internet, maximum 2 ore în interacțiuni directe cu familia.

De asemenea, timpul petrecut pe internet este de trei ore ori mai mult în cazul a 62% dintre copii, iar procentul crește direct proporțional cu vârsta.

Cercetarea „Salvați Copiii” a fost făcută pe un eșantion de 1.483 de respondenți, având grupuri țintă de copii cu vârste între 9 și 17 ani.

Vezi și - Elevii români merg la Olimpiada Meseriilor din Shanghai. 13 liceeni se pregătesc pentru competiția mondială

Ema Apostu este jurnalist cu peste 9 ani de experiență în presa de lifestyle, pasionată de subiecte care fac viața de zi cu zi mai simplă și mai frumoasă. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu mai multe publicații de interes, inclusiv în cadrul DC Media Group, unde și-a consolidat stilul clar, prietenos și orientat spre nevoile reale ale cititorilor. Pe parintisipitici.ro, Ema aduce informații practice, idei ușor de pus în aplicare și inspirație pentru părinți, transformând teme aparent complicate în soluții accesibile. Scrie cu empatie și autenticitate, având mereu în minte provocările și bucuriile vieții de familie.
Citește și:
Alte știri
x close