Ghiozdane mai ușoare pentru elevi, obligație pentru conducerea școlilor

ghiozdane-mai-usoare-pentru-elevi--obligatie-pentru-conducerea-scolilor_18818700
Ghiozdane mai ușoare pentru elevi, obligație pentru conducerea școlilor / FOTO: freepik.com
Ministerul Sănătății a propus un proiect prin care să se reducă greutatea ghiozdanelor elevilor.

Conducerea școlii va fi obligate să ia măsuri pentru a reduce greutatea ghiozdanelor elevilor, propune Ministerul Sănătății în proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihnă şi recreerea copiilor şi tinerilor, pus în dezbatere publică. Documentul propune ca soluții dulapuri individuale pentru elevi sau oră de “educație sanitară privind alegerea și purtarea corectă a ghiozdanului”.

Școlile vor fi obligate să ia măsuri pentru a reduce greutatea ghiozdanelor elevilor, potrivit proiectului Ministerului Sănătății care propune modificarea ordinului de ministru nr. 1456/2020 privind normele de igienă din școli.

Printre propuneri ar fi ca școala să asigure dulapuri individuale pentru elevi în care să își țină manualele și caietele, sau spații pentru efectuarea temelor după școală pentru teme sau să îi învețe pe elevi cum să aleagă un ghiozdan și cum să îl poarte.

De asemenea, se mai propune ca ghiozdanul să aibă bretele late, purtate pe ambii umeri, pentru a asigura distribuția simetrică a greutății.”

Elevii din ciclul primar și gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu faţa posterioară întărită, cu bretele late, purtate pe ambii umeri, compartimentate, pentru a asigura distribuția simetrică a greutății.”

Greutatea conţinutului ghiozdanului la toate ciclurile de învăţământ nu trebuie să depăşească 10% din greutatea copilului. Conducerea unității de învățământ are obligația de a lua măsuri în vederea reducerii greutății ghiozdanelor elevilor. Vor fi luate măsuri ce pot consta în: asigurarea unor dulapuri individuale pentru elevi, organizarea activităților de învățare, asigurarea unor spații pentru activități de efectuare a temelor după ore, educație sanitară privind alegerea și purtarea corectă a ghiozdanului”, se arată în articolul 30, alineatele (2) și (3).

Prevederea privind greutatea ghiozdanului elevilor care nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului este și în prezent în Norme dar și ca propunere în proiectul Statutul elevului, propus de mai multe asociații de elevi, potrivit Edupedu.ro.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close