Mâine, 23 iunie, debutează probele scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, anul școlar 2024–2025. Prima probă este cea la Limba și literatura română.
Accesul candidaților în centrele de examen se face între orele 8:00 și 8:30. Elevii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid, urmând ca la ora 9:00 să primească broșura cu subiectele.
Timpul efectiv de lucru este de două ore (120 de minute), calculate din momentul completării casetei de identificare.
Ministerul Educației pune la dispoziție linia telefonică TELVERDE 0800 801 100 pentru semnalarea oricăror nereguli. Numărul este activ în zilele de examen, în intervalele:
Luni și miercuri: 8:00 – 16:30
Vineri: 8:00 – 14:00
Calendarul probelor scrise:
23 iunie – Limba și literatura română
25 iunie – Matematică
27 iunie – Limba și literatura maternă (pentru elevii care au studiat în limbile minorităților naționale)
Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie.
SIMILARE:
Sfaturi de aur pentru părinți înainte de Evaluarea Națională