„Iubirea nu înseamnă control!” Cum îi învățăm pe copiii noștri, de la cele mai mici vârste, să identifice abuzul emoțional

De la cei mici. De la primele conversații despre iubire, despre respect, despre ce înseamnă limite sănătoase.

Pentru că un adolescent care acceptă o relație toxică nu devine brusc vulnerabil la 17 ani. Ci e un copil care n-a învățat niciodată să spună „nu”, să se protejeze, să ceară ajutor.

CITEȘTE ȘI „Pentru un copil mic, moartea mamei este sfârșitul lumii”. Ce se întâmplă în mintea unui copil de 3 ani care vede cu ochii ei cum îi smulge cineva mama din viață cu patru gloanțe? Psihologii explică

Ce este abuzul emoțional?

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Nu e nevoie de urlete sau de vânătăi ca să vorbim de abuz. Uneori, doare mai tare un „Ești a mea și nu ai voie să vorbești cu alții” decât o palmă.

Abuzul emoțional se strecoară în adolescență sub forma geloziei bolnăvicioase, a mesajelor de control, a fricii de a-l supăra pe celălalt.

Și, da, poate părea „romantic” la început.

VEZI ȘI „Niciuna nu e liberă până nu suntem toate în siguranță”. Protest la Guvern după ce tânăra mămică Teodora Marcu a fost ucisă cu fetița în brațe în Cosmopolis

Tocmai de aceea trebuie să le spunem copiilor noștri, încă de mici:

că iubirea nu doare;

că iubirea nu înseamnă să renunți la tine;

că o relație sănătoasă înseamnă spațiu, încredere, libertate.

De la grădiniță la liceu: cum educăm copiii pentru relații sănătoase

Totul începe în familie. Nu trebuie să le vorbim direct despre „abuz” sau „toxicitate” la 5 ani, dar putem:

să validăm emoțiile copilului: „E OK să fii supărat”, „E normal să nu îți placă ce a făcut X”;

să încurajăm comunicarea deschisă;

să învățăm împreună despre granițele personale: „Nimeni nu are voie să te atingă fără să îți ceară voie.”

Pe măsură ce cresc, discuțiile devin mai clare:

„Dacă cineva te verifică tot timpul, nu e dragoste. E control.”

„Dacă cineva te face să te simți mic, prost sau vinovat, nu e iubire.”

„Dacă îți e frică de reacția partenerului, trebuie să pleci și să ceri ajutor.”

Ce semne ar trebui să ne îngrijoreze la adolescenți?

Devine brusc retras(ă) sau anxios/anxioasă

Își schimbă complet stilul, anturajul sau obiceiurile

E tot timpul „pe telefon”, dar pare tensionat(ă)

Se justifică constant pentru absențe sau greșeli care nu-i aparțin

E rușinat(ă) sau speriat(ă) când vorbește despre partener(ă)

Ce putem face, concret?

În familie:

Discuții regulate despre relații, chiar și cu exemple din filme, cărți, știri

Modelare prin propriul comportament: cum ne tratăm între noi, ce acceptăm și ce nu

În școli:

Educație relațională

Ateliere de consiliere, jocuri de rol, dialoguri libere cu specialiști

În societate:

Mai puțin „Lasă că iubește în felul lui”

Mai mult „Are dreptul să fie în siguranță. Are dreptul să plece.”

Moartea Teodorei e o tragedie. Dar și o chemare. Să ne uităm mai atent la copiii noștri. Să nu le mai spunem că gelozia e o formă de iubire. Să îi învățăm de mici că inima lor merită siguranță. Respect. Iubire curată. Fără teamă.