Ministrul Educației Daniel David, despre norma didactică: „Prin faptul că a crescut cu 2 ore numărul de ore pe săptămână, copiii au acces mai mare la profesori titulari și la suplinitori calificați”

motiune-educatie-ministrul-daniel-david-propune-un-pact-pe-zece-ani-pentru-educatie-si-cercetare_22985000
Daniel David, despre titularizare: „Dacă nu voi fi eu ministru, cred că și alt ministru înțelege că sunt teme foarte sensibile și că trebuie discutate”/ FOTO: Facebook @Ministerul Educației
Ministrul Educației, Daniel David, susţine că recenta decizie de creştere a normei didactice cu două ore pe săptămânăreprezintă o măsură ce va aduce beneficii în timp: în opinia sa, „copiii au acces mai mare la profesori titulari și la suplinitori calificați”.

El a admis totuși că decizia a creat „un disconfort” pentru cadrele didactice care preiau cele două ore în plus. 

„Copiii au acces mai mare la profesori titulari și la suplinitori calificați. Lumea ignoră lucrul acesta. Sigur că este un disconfort pentru profesorii care au cele 2 ore în plus, dar în timp se va vedea efectul pozitiv. Dacă nu era situația fiscal-bugetară, probabil că nu începeam cu două ore în plus, cu redimensionare a burselor”, și că „măsurile fiscal-bugetare ne-au forțat să gândim așa. Și atunci, în acest proces, am încercat să vin și cu reforma educațională”, a spus ministrul.

Ministrul Educației a precizat în spațiul public de multe ori că măsurile fiscale nu reprezintă o reformă educațională, ci măsuri de supraviețuire în situații de criză.

„N-aș șterge ceva anume. Mi-ar plăcea să fi avut sistemul mai aproape de mine măsurile pe care le-am propus, fiindcă toate, de fapt, anulează astfel de anomalii.

Altfel, comasările, uite și regândirea claselor a dus la un fenomen interesant: copiii au mai mult acces la profesori calificați. Lumea ignoră lucrul ăsta, dar prin faptul că a crescut cu 2 ore numărul de ore pe săptămână, copiii au acces mai mare la profesori titulari și la suplinitori calificați. Sigur că este un disconfort pentru profesorii care au cele 2 ore în plus, dar efectul pozitiv se va vedea în timp.

Sigur că sunt de acord și cu profesorii care au cele 2 ore în plus, că odată ce din timpul de lucru de 40 de ore pe săptămână ai crescut componenta de predare, trebuie să le reduci încărcătura birocratică, că timpul de lucru-i tot 40 de ore pe săptămână și asta e misiunea pe care încerc, sau mă rog, astea sunt scopurile pe care le am acum: să văd cum din timpul de lucru într-adevăr putem să reducem încărcătura birocratică.

Dar măsurile, să știți că și în vremuri de normalitate multe dintre ele ar fi trebuit luate, doar că nu atât de repede, nu toate deodată și printr-o discuție mai așezată cu oamenii din sistem.

Dacă nu era situația fiscal-bugetară, probabil că nu începeam cu două ore în plus, cu redimensionare a burselor și așa mai departe. Dar măsurile fiscal-bugetare ne-au forțat să gândim așa. Și atunci, în acest proces, am încercat să vin și cu reforma educațională”, a spus Daniel David, potrivit Edupedu.

CITEȘTE ȘI

Profesorul Bogdan Rațiu, despre subiectele la examenele naționale: „În nicio altă țară nu se formează competențe după modele de subiecte”

Prof. Silvia Mușătoiu, despre cariera didactică: „Eu pe oamenii aceștia care merg nepregătiți la ore nu i-aș numi profesori” / VIDEO

Ministrul Educației Daniel David: „Vom avea titularizare în 2026”

Scriitoarea Ana Blandiana, în rândul academicienilor: o viață dedicată poeziei

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close