Modificări cu privire la acordarea burselor de merit. VEZI care sunt acestea

Data publicării:
Modificări cu privire la acordarea burselor de merit. VEZI care sunt acestea / FOTO: freepik.com@ creativeart
Modificări cu privire la acordarea burselor de merit. VEZI care sunt acestea / FOTO: freepik.com@ creativeart

Ligia Deca, Ministrul Educației, a declarat în cadrul unei conferințe de presă faptul că criteriile pentru acordare a burselor de merit vor fi modificate. Propunerea vine în contextul în care mii de elevi din România cu medii sub 5 iau burse de merit.



Ministerul Educației propune modificarea criteriilor pentru acordarea burselor de merit și introducerea unei noi categorii de burse începând cu anul școlar viitor, 2024-2025. Ligia Deca a anunțat într-o conferință de presă că luni, Ministerul va lansa în dezbatere publică un proiect de ordonanță care vizează ajustări în acordarea burselor elevilor de gimnaziu și liceu. Aceste modificări survin în contextul unor controverse legate de acordarea burselor de merit elevilor cu medii sub 4 în acest an școlar.

Conform proiectului de Ordonanță de Urgență, bursa de merit va fi acordată elevilor care obțin o medie anuală peste 9,50, cu aceeași valoare de 450 de lei ca în prezent. Pentru elevii de clasa a V-a, se va lua în considerare media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs, iar pentru elevii de clasa a IX-a, media de admitere la liceu.

De asemenea, se va introduce o nouă categorie de burse, cea de reziliență, în valoare de 300 de lei, pentru elevii care obțin o medie anuală de cel puțin 7. Această bursă va fi acordată și elevilor cu afecțiuni oncologice sau cronice, care au fost școlarizați pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni în cadrul școlii din spital sau la domiciliu.

"Bursele de merit și de reziliență, cumulate împreună, se vor acorda pentru minimum 30% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământul profesional și dual", a precizat Ligia Deca, potrivit edupedu.

Mii de elevi cu media sub 5 iau bursă de merit

Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

Ministerul a cerut centralizarea după ce în presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Tipuri de burse și cuantumul lor

Elevii din România pot beneficia de următoarele tipuri de burse:

bursă de excelență olimpică I - între 750 și 3.000 de lei;bursă de excelență olimpică II - 700 de lei;

bursă de merit - 450 de lei;

bursă de reziliență - 300 de lei (începând cu anul școlar 2024-2025);bursă socială - 300 de lei;

bursă pentru mame minore - 700 de lei;bursă tehnologică - 300 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





DC Media Group Audience
pixel