Asociaţia Riehen din Miercurea-Ciuc încearcă să formeze o "Reţea a Naşilor de Sprijin", prin care persoane fizice şi firme să susţină financiar copiii din medii defavorizate incluşi într-un program derulat de organizaţie de aproximativ 30 de ani.
Potrivit unei informări transmise, asociaţia desfăşoară din anul 1990 activităţi de sprijin pentru persoanele defavorizate din Miercurea-Ciuc, devenind "unul dintre actorii sociali cunoscuţi şi respectaţi ai oraşului".
Timp de peste trei decenii, principala sursă de finanţare a activităţilor asociaţiei au fost donaţiile primite din partea Primăriei oraşului Riehen din Elveţia, înfrăţit cu Miercurea-Ciuc, şi prin generozitatea locuitorilor de acolo.
De asemenea, Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a susţinut în mod constant proiectele, astfel încât acestea au fost menţinute şi dezvoltate pe termen lung.
Aceste fonduri sunt însă reduse treptat, iar organizaţia caută o soluţie prin care să poată continua Programul After School "Xantus János", care de mai multe decenii oferă sprijin copiilor proveniţi din familii aflate în dificultate socială.
În cadrul acestui program, Asociaţia asigură zilnic o masă caldă gratuită pentru treizeci de copii şi, în acelaşi timp, oferă sprijin educaţional după ore, sub îndrumarea unui cadru didactic calificat.
"Obiectivul nostru este ca aceşti copii să se dezvolte într-un mediu sigur şi încurajator, să obţină rezultate mai bune la şcoală şi să aibă şanse reale de a-şi construi un viitor independent", a transmis asociaţia.
Beneficiarii programului sunt elevii din ciclul primar şi gimnazial ai Şcolii Gimnaziale "Xantus János" din Miercurea-Ciuc
Beneficiarii programului sunt elevii din ciclul primar şi gimnazial, respectiv din clasele pregătitoare şi I-VII, ai Şcolii Gimnaziale "Xantus János" din Miercurea-Ciuc, cei mai mulţi provenind din familii în care asigurarea traiului de zi cu zi reprezintă o provocare permanentă.
"În semestrul al doilea al anului şcolar 2025-2026, în perioada ianuarie-iunie, am oferit copiilor înscrişi în program un total de 2.440 de porţii de hrană caldă. Această cifră arată că masa de prânz nu reprezintă doar un ajutor ocazional, ci o componentă esenţială a siguranţei cotidiene pentru numeroase familii", se mai arată în informarea transmisă AGERPRES.
Sursa citată mai precizează că, deoarece, în ultimii ani, modelul de finanţare bazat în principal pe sprijinul extern nu mai poate oferi, pe termen lung, siguranţa de care aceste programe au nevoi, se caută "o soluţie care să însemne nu doar sprijin financiar, ci şi implicarea activă a comunităţii locale".
Aşa s-a născut ideea lansării Reţelei "Naşilor de Sprijin", prin care un om sau o firmă îşi poate asuma susţinerea unui copil sau a mai multor copii, printr-o contribuţie financiară constantă.
Banii vor contribui în primul rând la asigurarea mesei calde zilnice şi a activităţilor educaţionale de după şcoală.
"În cadrul acestei iniţiative, statutul de 'naş de sprijin' are un caracter simbolic. Nu este vorba despre adopţie şi nici despre o obligaţie juridică, ci despre un angajament voluntar prin care un susţinător contribuie, pe parcursul unui an şcolar, la finanţarea mesei calde zilnice şi a programului educaţional de după-amiază pentru un copil aflat într-o situaţie vulnerabilă. În anul şcolar 2026-2027, programul nostru va fi urmat de treizeci de copii. Ne dorim ca fiecare dintre ei să îşi găsească acel susţinător care crede în potenţialul său şi îi oferă şansa de a învăţa în condiţii mai bune şi mai liniştite", mai precizează Asociaţia Riehen.
Coordonatoarea proiectului, Gyongyver Condrat, a precizat că acest concept nu presupune ca naşul de sprijin să întâlnească sau să cunoască direct copilul.
Identitatea copiilor este protejată, iar fiecare poate fi reprezentat printr-un nume simbolic, precum o floare sau un personaj de desene animate.
"Naşul" va putea afla lucruri despre parcursul copilului şi despre evoluţia lui
În schimb, "naşul" va putea afla lucruri despre parcursul copilului şi despre evoluţia lui, primind feedback din partea organizaţiei şi, eventual, mesaje sau felicitări din partea copiilor.
"Vrem să protejăm şi identitatea copilului. Pentru că nu e vorba că vrem să promovăm sărăcia şi neputinţa unora, ci chiar invers. Eu am fost la Şcoala Xantus Janos şi atâţia copii minunaţi am văzut, care au visuri, au capacitate, au de toate. Numai că ar trebui puţin ajutaţi", a subliniat Gyongyver Condrat.
Reprezentanţii Asociaţiei Riehen cred că masa caldă zilnică şi sprijinul educaţional de după-amiază nu reprezintă doar un serviciu social, "ci sunt o investiţie ale cărei rezultate devin cu adevărat vizibile peste ani: tineri mai încrezători în propriile forţe, rezultate şcolare mai bune şi adulţi capabili să ducă o viaţă independentă".
Conform sursei citate, se doreşte ca Reţeaua Naşilor de Sprijin să poată deveni o "expresie a solidarităţii comunităţii" şi tot mai mulţi oameni să simtă că aceşti copii aparţin comunităţii.
"Viitorul lor nu este responsabilitatea exclusivă a familiei sau a şcolii, ci o responsabilitate comună, care ne priveşte pe toţi. Credem că efectele sărăciei pot fi diminuate atunci când sprijinul ajunge la timp. Niciun copil nu ar trebui să renunţe la visurile sale doar pentru că nu are acces la o masă caldă sau la condiţii potrivite pentru a învăţa", a mai transmis Asociaţia Riehen.
Drept urmare, toţi cei care au posibilitatea sunt invitaţi să facă parte din această "misiune" şi să contacteze asociaţia la adresa de email: [email protected]
"Prin Reţeaua Naşilor de Sprijin nu căutăm doar sponsori. Dorim să aducem alături de noi oameni şi companii care cred că o comunitate unită poate schimba destine. Îi invităm pe toţi cei care au posibilitatea să contribuie, în funcţie de resursele lor, la această iniţiativă. Sprijinul oferit pe durata unui an şcolar înseamnă mai mult decât asigurarea unei mese calde şi a sprijinului educaţional pentru un copil. Înseamnă speranţă, siguranţă şi încrederea că viitorul poate fi diferit", a mai menţionat sursa citată, conform Agerpres.