„O să se rezolve problemele dacă obligăm medicii să stea în România? Spoiler alert: nu”. Este concluzia categorică a Alexiei Petrovai, care se pregătește să termine facultatea și apoi să intre în „lupta” pentru locurile și posturile limitate din sistemul medical românesc.
„O să se rezolve problemele dacă obligăm medicii să stea în România?
Spoiler alert: nu:)
Tocmai am terminat examenele din sesiunea asta și am avut timp să pun în notițe niște gânduri. Anul următor termin facultatea și o să fiu parte din cei aproximativ 6.000 de absolvenți de Medicină Generală din țară. La anul, toți cei 6.000 o să concurăm pe două tipuri de poziții: locuri și posturi. Posturile, cam 500 pe an, vin cu un loc de muncă la pachet, pe când locurile, cam 5.000 pe an, sunt doar pe perioada rezidențiatului. Posturile din orașele mari (unde vrem toți) sunt atât de puține, încât am putea spune că sunt zero.
Nu este loc pentru toți.
Facultatea ne pregătește mental din anul I cu ideea că nu este loc pentru toți. Apar discuții între colegi: unii învață franceză (ca mine), alții germană, nu pentru că vor să plece, ci pentru că vor să aibă o plasă de siguranță. Nu am întâlnit niciun rezident care să nu-și dorească un loc de muncă în spitalul în care și-a făcut rezidențiatul.
Din păcate, însă, pe cât de rare sunt, pe atât de „dubios” se ocupă. Se înscriu doar câteva persoane, câteodată doar una, pentru că se știe că majoritatea posturilor de la stat sunt „cu dedicație”, fără să conteze că poate tu ești cel mai bun și cel mai pregătit.
Nu o dată, o singură persoană care a candidat pe un post a ajuns pe locul 2, pentru că posturile sunt „păstrate” pentru pile, iar „piloșii” primesc ponturi.
Atunci, care îți sunt opțiunile?
• Pleci din țară
• Pleci în privat (multă baftă să te bage cineva în seamă)
• Casier la supermarket, cu diplomă”, a spus studenta Alexia Petrovai, potrivit La Tablă.
Ce a spus Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, recent, că absolvenții facultăților de Medicină cu studii finanțate de la buget și de rezidențiat plătit de statul român ar trebui să lucreze câțiva ani în România.
Absolvenții facultăților de Medicină cu studii finanțate de la buget și de rezidențiat plătit de statul român ar trebui să aibă o obligație față de România și să lucreze câțiva ani în sistemul medical din țară, „cel puțin câțiva ani de zile, doi, trei, patru, cinci ani, trebuie să lucrezi undeva în România, dar haideți să punem asta în practică”, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, potrivit Agerpres.
CITEȘTE ȘI