Olimpiadele școlare ar putea fi organizate anul viitor și în timpul săptămânii, nu doar în weekend

Data publicării:
Olimpiadele școlare ar putea fi organizate anul viitor și în timpul săptămânii, nu doar în weekend / FOTO: freepik.com@yanalya
Olimpiadele școlare ar putea fi organizate anul viitor și în timpul săptămânii, nu doar în weekend / FOTO: freepik.com@yanalya

alendarele ar urma să fie făcute mai devreme pentru a avea o perioadă mai mare de timp în desfășurarea etapelor.



Olimpiadele școlare din anul școlar 2024-2025 ar putea avea fazele județene și în timpul săptămânii, la finalul programului de cursuri, pentru a evita suprapunerea acestora în weekend, potrivit surselor Edupedu.ro. Măsura ar fi luată în calcul la Ministerul Educației, care ar încerca să planifice organizarea olimpiadelor de mai devreme, conform surselor.

Potrivit surselor Edupedu.ro, calendarul olimpiadelor școlare 2024-2025 ar urma să fie mai aerisit. Conform acestora, Ministerul Educației ar lua în calcul ca olimpiadele școlare să se desfășoare în timpul săptămânii, nu în timpul weekendului, pentru a nu le suprapune.

O posibilitate ar fi să se desfășoare după programul școlar, în zilele de cursuri, arată informațiile Edupedu.ro. Când toate olimpiadele sunt în 3 weekenduri sau în 5 weekenduri, este normal că se suprapun, au mai spus sursele Edupedu.ro, care au adăugat că în acest an presiunile care s-au pus asupra desfășurării olimpiadelor au fost foarte mari din cauza acestor aglomerări.

Calendarele ar urma să fie făcute mai devreme, potrivit surselor citate, pentru a avea o perioadă mai mare de timp în desfășurarea etapelor. În urmă cu mai mulți ani, calendarele olimpiadelor școlare ajungeau în școli și în jurul lunii decembrie la început, spun mai mulți profesori.

Anul acesta, calendarele au fost publicate târziu, spre ultimele zile a lunii ianuarie, ajungând să reglementeze că fazele pe școală sau locale se susțin în luna decembrie 2023 sau ianuarie 2024, evident susținute până la acea dată de elevi.

Motivul pentru care calendarele au fost întârziate a fost publicarea, mai întâi, a listelor cu olimpiadele care să se desfășoare, în acest an filtrate de o comisie cu membri numiți de ministra Ligia Deca încă din martie 2023.

Aceeași comisie, care abia pe 9 ianuarie 2024 ar fi aprobat procedura operațională de lucru (sursa) pentru modificări, a tăiat și peste 40 de concursuri școlare naționale și aproape 40 din calendarul activităților educative (CAEN/CPEENI).

Peste 10 olimpiade școlare județene au avut loc în finalul de săptămână 16-17 martie, printre care Geografia, Istoria, OLAV, Limba engleză – scris, Biologia, Informatica, conform calendarului olimpiadelor școlare 2024 cu modificările ulterioare.

Iar alte 10 olimpiade școlare județene au fost în finalul de săptămână 23-24 martie, printre care la Chimie, Limba Engleză – oral, Limba franceză și limbile romanice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





DC Media Group Audience
pixel