Povestea lui Iustin, copilul care a stârnit admirația întregii lumi prin abilitatea sa uluitoare de a face calcule mentale cu o viteză demnă de un supercomputer

Data publicării:
Povestea lui Iustin, copilul care a stârnit admirația întregii lumi prin abilitatea sa uluitoare de a face calcule mentale cu o viteză demnă de un supercomputer / FOTO: captură video Observator
Povestea lui Iustin, copilul care a stârnit admirația întregii lumi prin abilitatea sa uluitoare de a face calcule mentale cu o viteză demnă de un supercomputer / FOTO: captură video Observator

Într-un colţ liniştit din Năvodari, un copil de doar 8 ani a stârnit admiraţia întregii lumi prin abilitatea sa uluitoare de a face calcule mentale cu o viteză demnă de un supercomputer. 



Iustin Ştefan Petcu, elev în clasa a doua, a adus gloria în România prin câştigarea aurului la Olimpiada Internaţională de Aritmetică Mentală, dovedind că puterea minţii poate fi mai impresionantă decât orice altă tehnică de calcul.

Pasiunea neobişnuită a lui Iustin pentru aritmetică mentală a fost răsplătită cu nu mai puţin de 10 premii internaţionale până în prezent, notează Observator. Cu o modestie care contrastează cu realizările sale impresionante, micul geniu explică metoda sa de lucru: „La acel concurs am avut 120 de exerciţii cu dificultăţi diferite în 30 de minute. Eu le-am făcut în 10. Secretul e că trebuie să ne bazăm pe primele 2 numere şi după aia pe ultimul număr al adunării cu sute. Eu fac calculele vreo cel mult 10 secunde”.

Părinţii lui Iustin sunt mândri de performanţele fiului lor şi îl susţin în fiecare pas. Tatăl său, Viorel Petcu, îşi aminteşte: „El întotdeauna a fost bun la numere şi are şi o memorie deosebită. Vine de la şcoală, vrea să-şi facă temele”.

Citește și Performanță obținută de un elev din Năvodari. Ștefan a câștigat medalia de aur în cadrul unei Olimpiade Internaționale

Talentul curge în familie

În familia lui Iustin, talentele nu sunt monopolizate doar de micul campion la aritmetică mentală. Sora sa mai mare servește drept exemplu și inspirație, chiar dacă uneori este învinsă de el la competiții de prestigiu. Un astfel de moment a avut loc într-un concurs din Coreea, unde cei doi au concurat cu alte 650 de copii. „Pe mine m-a motivat sora mea și m-a învățat cum să le fac atât de rapid”, a mărturisit Iustin Ștefan Petcu.

Dar în spatele acestor performanțe remarcabile stau eforturile neobosite ale părinților. „Biletele de avion acestea ar costa cel mai mult. În momentul în care nu aloci timp și căutam ca părinte scuze sunt încărcat la serviciu sunt prins în nu știu ce atunci cred că nici ei nu pot obține performanța cu adevărat”, a explicat Viorel Petcu, tatăl lui Iustin.

De trei ani, micul campion la aritmetică mentală face echipă cu doamna învățătoare, care îi recunoaște calitățile excepționale. „E un copil extraordinar, dornic de a acumula ceva nou în fiecare zi. Un copil supradotat încă din clasa pregătitoare pentru că viteza lui de reacție este extraordinară”, a afirmat Elena Duță, învățătoarea lui Iustin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Social





DC Media Group Audience
pixel