În saloanele de maternitate și pe grupurile de mămici circulă o idee considerată literă de evanghelie: cezariana ar salva zona intimă de traume, în timp ce nașterea vaginală ar fi singura vinovată pentru slăbirea musculaturii de susținere. Încrederea oarbă în această presupunere le face pe multe femei să amâne vizita la un specialist în recuperare, ajungând la cabinet abia când apar simptome neplăcute, cum sunt pierderile involuntare de urină la efort, durerile lombare persistente sau disconfortul la reluarea vieții de cuplu.
Realitatea medicală arată însă că sarcina în sine, cu greutatea fătului, a placentei și a lichidului amniotic, întinde la maximum structurile de rezistență ale bazinului. Kinetoterapeutul Dragoș Cristian Bogdan atrage atenția asupra modului în care ambele proceduri lasă urme în corpul proaspetei mame.
Convingerea că bisturiul anulează riscurile pelvine ignoră transformările hormonale majore prin care trece organismul pe parcursul celor nouă luni. Înainte chiar ca travaliul să înceapă, corpul femeii își modifică arhitectura internă pentru a permite dezvoltarea copilului.
Kinetoterapeutul Dragoș Cristian Bogdan detaliază această diferență mecanică și demontează prejudecățile frecvente: „Este un mit. De ce? În primul rând, să le separăm: sunt două tipuri de nașteri, cezariană, unde prin cezariană se pătrunde în cavitatea abdominală pentru a putea extrage fătul, iar nașterea naturală este expulzarea fătului prin canalul vaginal. Fiecare dă la o parte țesuturi pentru a putea aduce pe lume noul născut. Mecanica este diferită în ambele părți și fiecare poate aduce în timp o anumită disfuncție”.
Sub influența relaxinei și a altor hormoni specifici, ligamentele devin laxe, iar mușchii se alungesc considerabil. Specialistul explică pas cu pas această călătorie a țesuturilor.
„Să ne imaginăm că avem un uter cu un nou născut. Uterul crește din planșeul pelvin către cavitatea abdominală. Ca să poată să se întâmple lucrul ăsta, am nevoie de hormoni care îmi permit o laxitate a ligamentelor, tendoanelor, musculaturii, ca fetusul să poată să crească și să nu îmi strice țesuturile prin care el se întinde. Dar tot el, tot țesuturile trebuie să revină la normal. Pentru a reveni la normal, avem nevoie de recuperare”, spune kinetoterapeutul Dragoș Cristian Bogdan.
Fără un program metodic de refacere, fibrele musculare întinse timp de trei trimestre rămân slăbite, chiar dacă nașterea nu a avut loc pe cale joasă.
În timp ce nașterea vaginală solicită mușchii planșeului prin întindere mecanică, operația de cezariană produce o traumă chirurgicală asupra peretelui abdominal. Pentru a ajunge la bebeluș, medicul secționează pielea, grăsimea subcutanată, fasciile și separă mușchii drepți abdominali, incizând apoi uterul.
După intervenție, procesul natural de vindecare poate genera aderențe, adică benzi de țesut fibros care lipesc straturile musculare între ele și le răpesc mobilitatea firească. Dragoș Cristian Bogdan avertizează asupra efectelor pe care aceste cicatrici le au asupra posturii și respirației.
„La cezariană, unde se află mai sus de zona pubiană, am avea peretele abdominal, dreptul abdominal, marele transvers abdominal și oblicii. Ca să poată să pătrundă medicul, totul se secționează într-un anume fel și după aceea se extrage, după aceea se coase înapoi. Tot ce se coase trebuie după un timp recuperat, pentru că altfel avem țesut de aderență. Nu mai este țesutul care era înainte, cu o elasticitate, o forță, o mecanică cu care eram obișnuiți. Este de datoria pacientului să poată să recupereze aceste funcții mergând la recuperarea medicală”, spune specialistul.
Dacă peretele abdominal nu mai funcționează corect din cauza aderențelor, presiunea din abdomen este redirecționată în jos, exact spre planșeul pelvin, provocând în timp aceleași disfuncții pe care femeia spera să le evite prin operație.
În oglindă, expulzia pe cale vaginală solicită centura internă a bazinului, unde mușchiul ridicător anal joacă rolul de hamac protector pentru vezică, uter și rect. Întinderea acestor fibre sau eventualele epiziotomii cer o atenție la fel de riguroasă.
Specialistul arată importanța refacerii structurilor pentru redobândirea confortului intim.
„Cât despre sarcina naturală, prin care fătul este expulzat prin canalul vaginal, aici se dilată alte țesuturi, alte membrane și în special vorbim de mușchiul ridicătorul anal, care este cel mai important, este un mușchi format din alți trei mușchi care îmi susține baza planșeului pelvin. În funcție de tipul de naștere, toți mușchii aceștia trebuie refăcuți, la fel și partea senzitivă, ca să nu apară un disconfort ulterior”, explică Dragoș Cristian Bogdan.
Concluzia specialistului este: corpul unei mame trece printr-un maraton solicitant indiferent de ușa prin care iese bebelușul în lume. O evaluare post-partum a planșeului pelvin și a peretelui abdominal, însoțită de mișcare terapeutică ghidată, redă femeii forța, postura armonioasă și siguranța deplină în propriul corp.
