Miruna Aroșoaie este o tânără dintr-un orășel din județul Botoșani, Darabani, iar din luna septembrie a acestui an este învățătoare la o școală ascunsă în munți.
Daiana-Miruna Aroșoaie are vârsta de 23 de ani, originară din orașul Darabani, județul Botoșani, și este absolventă a Facultății de Litere, Istorie și Teologie, specializarea limbi și literaturi: română-franceză, în cadrul Universității de Vest Timișoara.
Tânăra învățătoare a debutat chiar în această toamnă în învățământ, într-un cătun numit Cununa, comuna Izvoarele Sucevei.
Clasa la care predă Miruna este printre cele mai mici din țară, fiind formată doar din trei elevi: o fetiță de 6 ani în clasa pregătitoare, un băiat de 8 ani și jumătate în clasa a II-a și un băiat de 10 ani în clasa a III-a. Sala de clasă se află într-o clădire anexată la gospodăria fostei sale învățătoare.
„Primii pași în cariera didactică i-am făcut anul acesta. Am dat concursul de necalificați pentru învățători și cel mai probabil asta a fost voia Domnului. Dumnezeu are planul lui cu fiecare.
În afară de Izvoarele Sucevei mai era varianta cu o școală din Moldovița. Și totuși, cu toate că știam câte ceva despre Moldovița, primul impuls a fost să aleg Izvoarele Sucevei. Așa am ajuns la Cununa, un mic colț de rai și în același timp un cătun care aparține de Școala Gimnazială Ion Afloarei Izvoarele Sucevei.
La ora 7 dimineața când am terminat ședința (o ședință care s-a întins pe tot parursul nopții) am plecat împreună cu mama și fratele meu către Izvoarele Sucevei pentru a vedea școala și pentru a-mi căuta gazdă, fiind clar de la bun început că era imposibil să fac naveta. Am ajuns la doamna directoare, iar aceasta mi-a explicat că postul pe care l-am luat aparține într-adevăr de Izvoarele Sucevei, însă se află la 20 km distanță. Așa că am pornit din nou la drum. După alte câteva zeci de minute am ajuns într-un sfârșit la Cununa.
Eram atât de dezorientată, oarecum și speriată. Acolo am întâlnit-o pe fosta doamna învățătoare, pe doamna Saveta, care mi-a explicat tot ceea ce trebuia să știu. Dumneaei mi-a arătat școala, sau mai bine zis clasa, o clădire anexată gospodăriei sale, și tot dumneaei mi-a povestit că aici sunt doar trei copii”, spune Miruna, pentru Părinți și Pitici.
Miruna este un adevărat exemplu că atunci când există pasiune, nu mai contează nimic, indiferent de cât de greu pare totul la început. Așa că nu a ascultat de cei apropiați care au sfătuit-o să se mai gândească înainte de a accepta, și a început treaba. Însă, cu toate acestea, recunoaște că începutul nu a fost deloc ușor.
„La fel de dezorientată eram și pe drumul de întoarcere către casă. O auzeam doar pe mama care îmi tot repeta că încă am timp să mă răzgândesc. Dar am vrut să lucrez în învățământ, era tot ceea ce îmi doream de când am început facultatea și sinceră să fiu, nu mai conta unde. Până la urmă, niciun început nu este ușor. Și nici acesta nu a fost.
Primele câteva zile au fost mai dificile, atât pentru mine, cât și pentru copii. Pentru mine a fost dificil din mai multe cauze, dar cred că cele mai mari au fost lipsa internetului și lipsa unor resurse care chiar îmi erau necesare. Dată fiind situația, în primele săptămâni mergeam mereu în weekend acasă.
Mi-am cumpărat imprimantă și router, pentru a putea scoate la nevoie fișe pentru copii. Am menționat anterior că și pentru copii a fost greu în primele zile/săptămâni. Și e de la sine înțeles: o nouă învățătoare, nu o cunoșteau, erau sfioși și speriați.
Îmi place să cred totuși că ne-am acomodat repede unii cu alții. După prima săptămână am început să discutăm mult mai mult unii cu alții, copiii îmi povesteau deja ce făceau acasă, ce peripeții mai aveau- clar, fiind mult mai deschiși față de mine comparativ cu primele zile. Ușor, ușor am început chiar să ne jucăm împreună- asta întâmplându-se bineînțeles după orele pe care le făceam cu sfințenie.
Adesea, în timpul orelor de educație fizică ieșeam în curte și ne jucam fotbal, fie făceam o drumeție prin pădure, elevii vrând să îmi arate toate împrejurimile.
Așa arătau orele noastre de educație fizică până să înceapă ninsoarea. După aceste schimbări meteorologice am continuat să ne facem orele de sport afară, însă am schimbat activitățile(săniuș, bulgăreală și construire de oameni de zăpadă). Aceste activități le-am preferat pentru că cei mici nu prea apucă să se joace împreună în timpul liber, așa că încerc să le creez eu cadrul optim pentru aceste joculețe”, ne mai povestește tânăra învățătoare.
Fiecare zi începe cu o rugăciune, cu mulțumiri către Dumnezeu și se termină la fel. Spune că între ea și cei trei „îngerași”, așa cum își numește ea elevii, s-a creat o relație frumoasă, motiv pentru care nu ar putea renunța sub nicio formă la „puii” ei.
„În Școala Primară Cununa avem trei elevi: Dobranschi Teofana (6 ani)- elevă în clasa pregătitoare; Naida Ciprian (8 ani) - elev în clasa a II-a și Boiciuc Andrei(10 ani)- elev în clasa a III-a. Nu aș numi învățământ simultan ce se întâmplă în această școală, ci mai degrabă muncă individuală. O zi de școală începe mereu cu o discuție între mine și copii, povestim, râdem, glumim, încercând mereu să începem ziua cu zâmbetul pe buze.
De asemenea, trebuie să menționez că atât la început cât și la sfârșit de program rostim împreună o rugăciune, pentru ca Dumnezeu să ne lumineze mințile. În rest, programul este unul normal, orele sunt ore, chiar dacă mai râdem/ glumim.
Nu sunt adepta ideii că la școală copii trebuie să fie stresați sau speriați. Putem să ne facem la fel de bine orele și cu zâmbetul pe buze, și prin intermediul unui joculeț( "Modus in rebus"). În pauze există momente când ne jucăm împreună, copii dorindu-și foarte mult să mă alătur și eu jocurior lor. De asemenea, nu de puține ori copii insistă să nu merg acasă pe weekend- la casa părintească, ci să rămân aici, la Cununa, să mai ieșim să facem activități împreună.
Consider că între mine și cei trei îngerași chiar s-a închegat o relație extrem de frumoasă și strânsă, iar dacă o să mi se acorde șansa, chiar mi-aș dori din tot sufletul să lucrez în continuare aici. Însă acest lucru este nesigur, din cauză că fiind foarte puțini copiii, nu există siguranță în ceea ce privește perioada cât va mai fi deschisă școala. Mi-aș dori să rămân exact cât timp am ocazia, nu văd de ce nu aș face-o. Oamenii, foarte primitori, calzi, m-au ajutat să mă acomodez foarte repede aici, făcându-mă să mă simt ca acasă.
Comparând cu locul unde am făcut facultatea, un oraș mare, zgomotos,unde toată lumea era agitată, aici oamenii sunt mult mai calculați și liniștiți, având mereu liber tot timpul din lume. Copii sunt extraordinari, lipicioși, extrem de vorbăreți, reușind să mă facă, în câteva luni să mă simt ca sora lor mai mare. După 3 luni în Cununa, realizez că aici am întâlnit cea mai mare familie pe care am văzut-o până acum”, ne povestește cu emoție Miruna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
