Părintele Necula, despre o spovedanie cutremurătoare: „Copilul care nu este ascultat va ajunge să plângă la străini!”
07 Aprilie 2026
În fiecare zi, în spatele ușilor închise, există copii care încearcă să spună că nu le este bine, dar nu găsesc cuvintele potrivite sau oamenii care să îi asculte până la capăt. Părinții cred că este o etapă, profesorii cred că este o stare de moment, iar prietenii păstrează secretul din loialitate. Între aceste reacții, copilul rămâne singur. În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, psihologul Yolanda Crețescu, de la Asociația Happy Minds, descrie o realitate în care nu doar familia, dar întregul sistem ajunge să fie depășit.
Yolanda Crețescu aduce în discuție o problemă structurală: „Suntem 34.000 de psihologi și undeva de la 260 de psihiatri pentru copii în România”.
Dezechilibrul este evident. Numărul specialiștilor care pot trata cazuri severe este extrem de mic raportat la nevoile reale.
„Și atunci chiar este nevoie să vedem cum putem să creăm acest cerc de siguranță în jurul copilului”, adaugă psihologul de la Asociația Happy Minds.
Acest cerc nu înseamnă doar specialiști. Înseamnă familie, școală, comunitate. Fără colaborare, copilul rămâne vulnerabil.
Profesorul nu este psihiatru. Limitele sistemului educațional
Psihologul explică rolul și limitele școlii: „Care sunt instrumentele școlii? Pentru că un profesor s-a pregătit să fie profesor de geografie, nu să fie psihiatru la clasă”.
Așteptările sunt adesea nerealiste. Profesorii nu au formare pentru a gestiona crize emoționale complexe.
„Nu mai spun de gradul de empatie redusă pe care îl au adolescenții între ei”, adaugă Yolanda Crețescu.
Mediul școlar devine uneori un spațiu în care vulnerabilitatea nu este înțeleasă, este sancționată.
Prietenii știu primii. Dar aleg să tacă
Unul dintre cele mai importante semnale vine din cercul de prieteni.
„Cum recunoaștem un simptom? Pentru că primul care află că are e un copil cu o problemă psihiatrică este prietenul cel mai bun, este prietena cu care își destăinuie sau prietenul cu care își spun lucruri”, explică Yolanda Crețescu.
Copiii își spun unii altora ce nu spun adulților.
„Și atunci există această frăție între copii în care nu spunem adulților și riscăm să avem doi pacienți de psihiatrie”, mai spune experta.
Situația devine dublă. Un copil suferă, celălalt nu știe cum să ajute.
„Un copil anxios că nu știe cum să-și apere prietena sau prietenul de incident”, susține psihologul.
Când suferința devine contagioasă în grup
Efectele se extind rapid, spune Yolanda Crețescu: „Apoi ajung împreună să creeze un mediu nesănătos. Prietena sau prietenul obosit de drama”.
Depresia nu afectează doar copilul. Afectează întregul grup.
„E foarte greu să duci depresia în proximitate, în familie”, adaugă experta.
Această realitate explică de ce intervenția trebuie să fie rapidă și complexă.
Toată lumea este depășită. De la familie la sistem
Psihologul descrie blocajul general:
„Părintele este depășit. Profesorul e depășit. Uneori psihiatrul este depășit pentru că trebuie să avem răbdare să așteptăm enorm de mult timp”.
Procesul de recuperare este lent. Semnele nu dispar rapid: „Pentru că sunt semne foarte mici și atunci ne pierdem cu toții răbdarea”.
Apare frustrarea, conform psihologului Yolanda Crețescu: „Păi, totuși ia de o lună de zile tratament. De ce nu se vede nimic? Pentru că nu se poate. Acea depresie s-a instalat în trei, patru ani de zile. Nu se termină în două luni de pastile”.
Așteptările nerealiste duc la abandonul tratamentului.
Conflictul din familie care blochează vindecarea
Un alt obstacol major apare în interiorul familiei.
„Ce facem dacă unul dintre părinți nu este de acord cu medicația psihiatrică? Nu este de acord cu măsurile protective și empatice pe care psihologul psihiatrul le cere din partea familiei”, spune Yolanda Crețescu.
Lipsa consensului afectează direct copilul.
„Cum spuneam înainte de emisiune, îți trag două. Știi cum îți trece depresia?”
Astfel de reacții anulează orice progres.
„Și atunci copilul se închide. Copilul se descurajează că există cineva care să-l poată ajuta. Și atunci, pe cale logică, gestul lui de a pleca din această viață este cumva ultima. El, tacit, în surdină, ne trage semnale de alarmă, numai că noi nu le mai auzim”, adaugă Yolanda Crețescu.
Aceasta este ruptura critică. Copilul comunică, dar adultul nu recepționează.
Soluția care poate schimba direcția
Psihologul indică o direcție.
„Atunci este foarte important să existe astfel de campanii, să existe această psihoeducație”, spune Yolanda Crețescu.
Informarea devine importantă. Părinții trebuie să învețe să recunoască semnele și să reacționeze corect.
