Noul An a venit cu un cadou deosebit pentru mai multe familii din țară: un bebeluș.
La București, cinci femei au devenit mame în noaptea dintre ani. Acestea au fost duse de urgență la spital pentru a naște, însă pentru una dintre ele nu a mai fost posibil, așa că a născut acasă până a ajuns ambulanța.
La Iași s-a născut un băiețel în această dimineață la ora 6 prin cezariană, un băiețel de 3,6 kg care a primit nota 9 din 10 la naștere. La Galați nu a fost înregistrată nicio naștere, iar la Botoșani primul născut a fost un băiețel care a cântărit 3.350 de grame la naștere.
Noul An reprezintă un nou început, iar nimic nu poate ilustra acest fapt mai bine decât nașterea unei noi vieți. Prima cultură care a asociat Revelionul cu un bebeluș a fost cea a Egiptului, care personifica Vechiul An într-un moșneag înțelept care ținea în brațe un copil nou-născut. Egiptenii credeau chiar că bebelușul născut în Noul An va îmbătrâni mai repede decât oricare altul, pentru că în viitorul Decembrie să poată ține în poală o nouă viață.
În unele țări, există companii care abia așteaptă să facă daruri primilor bebeluși născuți la trecerea dintre ani pentru ca numele lor să fie asociate cu micuții, atrăgând astfel publicitate și succes.
Despre copiii născuți în noaptea dintre ani se spune că sunt binecuvântați și norocoși și vor fi feriți de rele toată viața.
CITEȘTE ȘI
Bebelușii născuți de Crăciun primesc mult mai des aceste nume! Un studiu explică de ce
„Au fost șocați!” La 18 ani, și-a ascuns sarcina de părinți și le-a prezentat copilul de Crăciun
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.