Ministrul educației Daniel David a vorbit despre notele elevilor acordate după preferinţele profesorilor, o practică des întâlnită în școlile românești.
Standardizarea presupune criterii concrete pe care elevii trebuie să le îndeplinească pentru o anumită notă. Acestea vor fi aceleaşi la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ. Asta va reflecta mai bine nivelul de pregătire al elevilor din toată ţara. Va elimina şi subiectivismul din notări, pentru că de multe ori sunt discrepanţe mari între elevi tocmai pentru că unii profesori sunt mai indulgenţi, în timp ce alţii sunt mai exigenţi.
"În prezent, diferențele dintre modul de notare al profesorilor pot fi foarte mari, iar asta creează sentimentul de inechitate între elevi", spune Bogdan Gogan, vicepreședinte la Consiliul Național al Elevilor.
"Noi avem această problemă, după atâția ani încă nu avem standarde de evaluare și de notare clare. Este o problemă, eu am început să caut soluții la ea. Pentru învățământul primar și gimnaziu vom încheia procesul care implică elaborarea standardelor de evaluare și notare, pregătirea profesorilor, probabil anul viitor, în luna iunie.
Tot atunci îmi propun să terminăm și aceste standarde pentru învățământul liceal, astfel încât din anul viitor școlar 2026-2027, să începem nu doar cu programe noi, de exemplu la nivel de liceu, ci și cu standarde de evaluare și notare", a precizat ministrul Educaţiei, Daniel David, potrivit Observator.
CITEȘTE ȘI
Ministrul Educației Daniel David: „Săptămâna verde și Școala altfel rămân în calendarul școlar”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.