Protest al părinților după anunțul boicotului simulărilor pentru Evaluarea Națională: „E dreptul copiilor noștri”

protest
Protest al părinților după anunțul boicotului simulărilor pentru Evaluarea Națională: „E dreptul copiilor noștri” / foto: freepik.com@freepik
Mai mulți părinți s-au adunat vineri după amiază în fața Școlii Gimnaziale nr. 56 din București pentru a protesta față de faptul că nu se organizează simularea Evaluării Naționale 2026 în această școală.

Părinții acuză faptul că în alte școli unde profesorii au anunțat că boicotează simularea de luni, 16 martie, s-au găsit soluții pentru ca elevii să dea totuși testarea.

O parte dintre părinți au venit și dimineață pentru a sta de vorbă cu conducerea școlii, însă protestul a avut loc după-amiază când au fost în jur de 50 de părinți, potrivit unui părinte care a făcut declarații pentru Edupedu.ro.

„Protestăm pentru susținerea simulărilor Evaluării Naționale la română și matematică. Suntem aici de la ora 13. Am fost și dimineață și am vorbit cu doamna director și ni s-a spus că nu au ce să facă pentru că e dreptul lor de a protesta. Nu ne interesează simulările locale, vrem simulări naționale, e dreptul copiilor noștri, de ce sunt discriminați? Noi am fost puși în fața faptului împlinit, am fost anunțați de ieri pe azi. Frustrarea noastră este că unele școli s-au răzgândit totuși, de ieri pe azi, și inițial au anunțat că nu susțin simularea, dar acum au spus că o vor face pentru că alți profesori de la alte școli ar participa la testare”, a spus unul dintre părinți pentru sursa citată.

Luni, 16 martie, are loc simularea pentru Evaluarea Națională 2026.

CITEȘTE ȘI

Ce mesaj are Ilie Bolojan pentru profesorii care boicotează simulările examenelor

Marius Nistor, liderul FSLI: „Nu fiți acei inspectori și directori de care vorbesc politicienii că sunt doar niște doritori de funcții”

Mihai Dimian, Ministrul Educației, transmite că va organiza simulările cu acele cadre didactice care nu participă la boicot
 

Luni începe simularea pentru Evaluarea Națională. Profesorii amenință că vor boicota examenele


 


 

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close