Protest al sindicaliştilor din educaţie: CNSLR-Frăţia susţine acţiunile sindicatelor din învăţământ

protest-profesori-fsli-17-iunie
FOTO: Facebook @FSLI Romania
CNSLR-Frăţia îşi exprimă solidaritatea şi susţinerea faţă de acţiunile de protest ale sindicatelor din educaţie care solicită Guvernului retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit unui comunicat al confederaţiei sindicale, varianta actuală a proiectului reprezintă "o încălcare flagrantă" a legislaţiei în vigoare, o sfidare a angajamentelor asumate anterior în faţa salariaţilor din învăţământ, precum şi o dovadă incontestabilă de dispreţ la adresa întregului sistem naţional de învăţământ.

„După cum se cunoaşte, de a lungul timpului, sistemul educaţional s-a confruntat cu numeroase dificultăţi, de la subfinanţare şi lipsa resurselor, până la niveluri salariale care nu reflectă importanţa şi responsabilitatea acestei profesii. Acţiunile de protest, desfăşurate cu câteva zile înaintea susţinerii examenelor elevilor, tocmai să atragă atenţia asupra gravităţii acestei situaţii, sunt legitime şi necesită un dialog constructiv şi responsabil din partea Guvernului României”, se mai arată în comunicat.

CNSLR-Frăţia consideră că investiţia în educaţie nu reprezintă o cheltuială nejustificată a Guvernului, ci, mai degrabă, o investiţie strategică în dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţării.

Liderii sindicali fac apel la factorii de decizie să identifice soluţii urgente care să răspundă solicitărilor cadrelor didactice şi să contribuie la creşterea calităţii actului educaţional.

Câteva mii de participanţi au participat la protestul organizat miercuri în faţa Guvernului de sindicatele din educaţie împotriva prevederilor proiectului noii Legi a salarizării.

Manifestaţia a fost organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater.

Sindicaliştii din educaţie solicită retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 

VEZI ȘI: Peste 8.000 de profesori și angajați din sistemul de învățământ s-au adunat miercuri în fața Guvernului / VIDEO

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri
x close