Evaluare Națională 2023. Reacţiile elevilor după proba scrisă la limba română

Data publicării:

Astăzi a debutat o săptămână crucială pentru absolvenții clasei a 8-a! După o finalizare incertă și complicată a anului școlar, elevii au susținut prima probă a examenului de Evaluare Națională. Proba scrisă la Limba și Literatura Română s-a încheiat, dar emoțiile continuă să fie resimțite. 



Subiectul a constat în caracterizarea unui personaj dintr-un basm scris de Ioan Slavici, iar la textul argumentativ elevii au avut de exprimat în 50-100 de cuvinte importanța respectării regulilor. Majoritatea elevilor declară că subiectele au fost accesibile, însă există și absolvenți de gimnaziu care consideră că subiectele au fost puțin mai dificile decât cele de la simulare. Aceștia se așteptau la subiecte mai ușoare.

O noutate pentru acest an, în contrast cu anii precedenți, este că elevii vor fi admiși la liceu pe baza rezultatului obținut la Evaluarea Națională, iar media generală din gimnaziu nu va mai avea impact asupra clasamentului pentru admiterea computerizată la liceu.

Calendar Evaluarea Națională 2023

19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă

21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă

22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă

28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor

29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Social
Tagurile articolului: elevi evaluare nationala 2023




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel