Chiar şi utilizarea pe termen scurt a ţigărilor electronice, la niveluri de expunere sub cele tipice pentru consumul zilnic uman, a dus la o acumulare măsurabilă de metale toxice în ţesutul pulmonar, inclusiv plumb, cupru şi nichel, potrivit unui comunicat al Universităţii de Tehnologie din Sydney (UTS) din Australia.
Acest studiu de fază pre-clinică oferă prima dovadă conform căreia aerosolii din ţigările electronice conţin compuşi chimici asociaţi staniului şi mercurului, care au adesea o biodisponibilitate şi o reactivitatea biologică mai mari comparativ cu metalele anorganice, transmite vineri agenţia Xinhua.
Ce transmit cercetătorii
Concluziile dezvăluie "pericole subestimate" asociate cu vapingul, a declarat Dayanne Bordin, specialistă în chimie analitică la UTS şi cercetător principal în cadrul studiului publicat în jurnalul ştiinţific Analytical and Bioanalytical Chemistry.
„Profilurile metalice observate sunt în concordanţă cu emisiile provenite de la bobinele de încălzire şi componentele electrice”, a spus Bordin. Ea a menţionat că evaluările actuale de siguranţă ignoră adesea emisiile provenite de la componentele dispozitivelor, cum ar fi bobinele de încălzire.
Spre deosebire de ţigările convenţionale, cele electronice variază foarte mult în ceea ce priveşte designul şi calitatea, ceea ce poate creşte riscurile de expunere, se precizează în studiu.
Tot mai mulți tineri folosesc vape-urile
Aceste constatări vin pe fondul răspândirii vapingului, în special în rândul tinerilor. În Australia, consumul de ţigări electronice în rândul adulţilor tineri a crescut de la 5,3% în 2019 la peste 21% în 2023, o creştere similară fiind observată în rândul adolescenţilor.
Oamenii de ştiinţă au solicitat o revizuire a reglementărilor privind vapingul, inclusiv testarea periodică a emisiilor generate de aceste dispozitive electronice şi actualizarea recomandărilor de sănătate publică referitoare la expunerea la metale şi la bioacumulare.
CITEȘTE ȘI
Elevă de 14 ani, internată după ce a fumat un vape la şcoală
Țigările electronice de unică folosință, interzise. Amenzi și sancțiuni pentru comercianți