Tot mai multe femei adulte își recunosc, în propriile amintiri din copilărie, un tipar comun: responsabilități prea mari, presiuni constante și rolul de „a doua mamă” în familie.
Această realitate poartă numele neoficial de „sindromul fiicei mai mari”, un concept psihologic care atrage tot mai multă atenție.
Potrivit unui articol din The Conversation, sindromul fiicei celei mari se bazează pe trei teorii ale comportamentului: teoria modelării rolurilor, care susține că fiicele cele mari tind să urmeze exemplul mamei; teoria tipificării de gen, care propune că părinții atribuie copiilor sarcini diferite în funcție de sex și teoria substituției muncii, care sugerează că, atunci când mamele care lucrează au puțin timp pentru treburile casnice, fiicele cele mari tind să le înlocuiască.
SURSA FOTO: Freepik.com@freepik
Astfel, sindromul fiicei celei mari este un ansamblu de comportamente care derivă atât din ordinea nașterii, cât și din modul în care sunt crescute fiicele mari. Fiind prim-născute, așteptările față de ele sunt mai mari decât față de frații sau surorile mai mici, iar fiind fete, se presupune – poate inconștient – că vor avea un anumit rol în cadrul familiei:
„Fiica cea mare dintr-o familie se ocupă de cele mai multe ori de treburile casnice și chiar de munca emoțională pentru frații săi, putând ajunge să preia un rol parental”, explică terapeuta de cuplu și familie Kati Morton, într-un articol pentru revista Women's Health.
SURSA FOTO: Freepik.com@freepik
Teoria modelării rolurilor: fiicele mai mari tind să imite comportamentul mamei.
Teoria tipificării de gen: părinții atribuie sarcini diferite copiilor în funcție de sex.
Teoria substituției muncii: fiicele mai mari preiau sarcini domestice atunci când mamele au mai puțin timp disponibil.
Aceste influențe pot duce la o suprasolicitare emoțională și la asumarea unor responsabilități necorespunzătoare vârstei.
Autoarea articolului, Lucy Ortega, subliniază că fiicele mai mari sunt adesea percepute ca modele de urmat și pot prelua roluri parentale în cadrul familiei, ceea ce le poate afecta dezvoltarea personală și emoțională.
Pentru a preveni aceste efecte, specialiștii recomandă părinților să distribuie echitabil sarcinile între frați, să încurajeze exprimarea emoțiilor și să evite impunerea unui rol de exemplu exclusiv asupra fiicei mai mari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil