„Trei sferturi dintre școlile din România nu au spațiu pentru profesori prezenți 8 ore pe zi”. Avertismentul dur al unui director de liceu de top: „N-ai unde să-i ții pe acești oameni!”

Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
„Trei sferturi dintre școlile din România nu au spațiu pentru profesori prezenți 8 ore pe zi”. Avertismentul dur al unui director de liceu de top: „N-ai unde să-i ții pe acești oameni!” / FOTO: freepik.com @oksix
„Trei sferturi dintre școlile din România nu au spațiu pentru profesori prezenți 8 ore pe zi”. Avertismentul dur al unui director de liceu de top: „N-ai unde să-i ții pe acești oameni!” / FOTO: freepik.com @oksix

Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara, atrage atenția asupra unui aspect ignorat adesea în discuțiile despre reforma educației: lipsa spațiilor adecvate în școli pentru ca profesorii să poată rămâne opt ore pe zi la locul de muncă.



Potrivit acestuia, majoritatea unităților de învățământ din România nu sunt pregătite să susțină o astfel de schimbare, nici ca spațiu, nici ca resurse.

„Trei sferturi dintre școlile publice din România nu au spațiul necesar pentru ca profesorii să vină opt ore simultan la serviciu”, afirmă Sorin Ionescu la radiotimisoara.ro.

CITEȘTE ȘI 10 REFORME pentru școala românească. Ce vrea să schimbe Ministerul Educației până în 2028. „Fișa de reforme”, publicată pe edu.ro / DOCUMENT

Activitatea didactică depășește orele de la clasă

Un program de 40 de ore pe săptămână nu înseamnă doar predare. În spatele unei ore de curs se află ore întregi de documentare, corectarea lucrărilor, pregătirea materialelor, discuții cu părinții și consilierea elevilor.

Toate aceste activități presupun spații dedicate: birouri, săli de lucru sau de întâlnire.

Directorul Colegiului Bănățean explică de ce ideea de a impune prezența fizică a profesorilor timp de opt ore în școală este, în acest moment, imposibil de pus în practică.

„Tehnic e cam imposibil, pentru că n-ai unde să-i ții pe acești oameni. Adică în momentul în care aduc un salariat 8 ore într-un spațiu, trebuie să-i asigur un birou, o sală în care să poată să studieze, să-i asigur toate resursele de care el are nevoie.

Ar fi o supraîncărcare și o suprasolicitare a spațiilor și a oamenilor, astfel încât dacă mâine mi s-ar cere la Colegiul Bănețean să-i aduc 8 ore pe toți colegii, vă rog să mă credeți că n-aș ști unde să le spun un lucru elementar: unde să-și lase lucrurile, unde să corecteze toate lucrările, unde să se întâlnească cu fiecare părinte sau unde să discute cu fiecare copil. Nu avem fizic aceste spații”, spune Sorin Ionescu.

Probleme vechi, soluții întârziate

Sorin Ionescu amintește că, în orașe, problema spațiului e accentuată și de presiunea înscrierilor cu viză de flotant, care complică estimarea numărului de elevi și, implicit, a necesarului de cadre didactice.

Astfel, în fiecare toamnă, școlile trebuie să se adapteze din mers, fără a avea infrastructura pregătită pentru o prezență constantă și extinsă a tuturor profesorilor în școală.

VEZI ȘI:

Ministrul Daniel David, mesaj către cadrele didactice: „Dacă nu interveneam acum, cred, sincer, văzând unele reacţii din sistem, că şcoala nu mai putea fi salvată de ea însăşi”

Prof. Claudia Chiru, după anunțul creșterii normei didactice: „Mesajul transmis, periculos! Riscăm să pierdem exact ceea ce ne dorim să reparăm: șansa copiilor de a învăța cu adevărat!”

„Profesorii lucrează doar 8-9 luni pe an”: Un învățător dovedește cu cifre că dascălii lucrează mai mult decât angajații full-time și primesc mult prea puțin în schimb

„Crește norma didactică cu 2 ore!” Premierul Ilie Bolojan, anunț pentru profesori: „Statul va face niște economii care vor fi redirecționate tot către zona de educație”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.






Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel