Semnalul de alarmă vine de la Brett Wigdortz, profesor și fondatorul Teach First, care atrage atenția că problema reală începe mult înainte de intrarea copilului în sistemul de învățământ.
Greșeala care schimbă direcția educației
În 2002, strategia Teach First a vizat inițial liceele, cu scopul de a reduce diferențele de performanță dintre elevii din medii diferite. Contextul susținea această alegere. Sistemul educațional punea accent pe examene și accesul la universitate, iar discursul public se concentra pe adolescenți și profesori care le schimbă viața.
După doar un an, realitatea din teren a schimbat complet această perspectivă. Diferențele dintre elevi erau deja formate până la începutul gimnaziului, iar intervenția venea prea târziu, povestește Brett Wigdortz în rubricile observer.co.uk.
De ce școala primară nu este suficientă?
Extinderea programelor către școlile primare a adus rezultate vizibile. Performanțele elevilor au crescut, iar Anglia a urcat în clasamentele internaționale la alfabetizare. Profesorii din ciclul primar au avut un rol important în această evoluție.
Totuși, în spatele acestor rezultate au apărut semne îngrijorătoare. Profesorii au observat tot mai des copii cu dificultăți de vorbire, fără autonomie în folosirea toaletei și fără pregătire emoțională pentru școală. Unii copii nu știau să se joace, ceea ce afectează direct capacitatea de a învăța.
Informațiile recente arată că situația s-a agravat. Un studiu al organizației Kindred indică faptul că unul din patru copii începe școala fără să știe să folosească toaleta sau să mănânce singur. În aceste condiții, clasa pregătitoare se transformă într-un spațiu de îngrijire de bază, iar procesul educațional întârzie.
Diferențele apar înainte de prima zi de școală
Problema majoră nu se află în școală, ci în perioada timpurie a copilăriei. Până la intrarea în sistemul de învățământ, există deja o diferență de dezvoltare de 4,3 luni între copiii din medii vulnerabile și cei din medii favorizate.
Această diferență influențează parcursul educațional pe termen lung. Mulți copii nu reușesc să o recupereze.
Joaca are un rol extrem de important în dezvoltarea copilului tău. Prin joacă, copilul învață să comunice, să își controleze emoțiile și să își dezvolte coordonarea.
Încurajează activități simple. Oferă-i plastilină, puzzle-uri sau jocuri de construcție. Vorbește zilnic cu el și implică-l în activități de rutină, precum masa sau igiena personală, sfătuiește profesorul.
Pregătirea pentru școală începe acasă. Fiecare gest mic contribuie la capacitatea copilului tău de a învăța și de a se adapta.
CITEȘTE ȘI:
Lucrul nr. 1 de care copiii au nevoie de la părinți „mai mult ca oricând”, potrivit psihologilor