Un copil de trei ani, rănit în ţarcul crocodililor de la o grădină zoologică. Un barbat a fost arestat

Un copil de trei ani, rănit în ţarcul crocodililor de la o grădină zoologică. Un barbat a fost arestat
Un copil de trei ani, rănit în ţarcul crocodililor de la o grădină zoologică. Un barbat a fost arestat / FOTO: magnific.com @kampwit
Un bărbat a fost arestat joi, fiind suspectat de tentativă de asasinare a unui copil în vârstă de trei ani, rănit grav după ce a ajuns în ţarcul crocodililor de la o grădină zoologică din centrul Angliei, a anunţat Poliţia locală, informează AFP.

Băiatul de trei ani a fost transportat la spital „cu răni grave şi se află în stare critică, dar stabilă”, a precizat Poliţia din comitatul Cambridgeshire într-un comunicat, informează Agerpres.

Incidentul „în care a fost implicat un băiat de trei ani (...), care a ajuns în ţarcul crocodililor” s-a produs la începutul acestei după-amiezi la Grădina Zoologică Johnson's din Old Hurst, un sat aflat la aproximativ 40 de kilometri nord de oraşul Cambridge, potrivit comunicatului.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat, „fiind suspectat de tentativă de asasinat”.

Potrivit Poliţiei britanice, primele elemente ale anchetei sugerează că bărbatul arestat nu îl cunoştea pe băiat.

Anchetatorii încearcă acum „să înţeleagă circumstanţele” acestui incident, a declarat poliţista Verity McCann, citată în acelaşi comunicat.

Grădina Zoologică Johnson's din Old Hurst informează pe site-ul său oficial că găzduieşte peste 100 de animale, inclusiv lei, tigri şi o fermă de crocodili. 

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri
x close