După ce imaginile au apărut pe rețelele de socializare și au fost intens distribuite, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești s-au autosesizat și au început cercetările.
„În urma apariției în spațiul public a unor imagini video în care se observă cum un minor agresează fizic un alt minor, lovindu-l cu un obiect din lemn, pe holul unei unități de învățământ, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, au transmis miercuri reprezentanții IPJ Galați, potrivit Agerpres.
Cercetările continuă: se caută toate persoanele implicate
Ancheta este în plină desfășurare. Oamenii legii analizează cu atenție materialele video și alte probe pentru a reconstitui cu exactitate ce s-a întâmplat și unde a avut loc agresiunea.
Totodată, polițiștii lucrează la identificarea tuturor celor care au fost implicați sau au asistat la incident, urmând să stabilească măsurile legale care se impun în acest caz.