Experții spun că părinții care cresc copii extrem de inteligenți se concentrează pe aceste 6 lucruri ignorate de majoritatea
07 Aprilie 2026
Ministrul Educației și Cercetării Mihai Dimian anunță decesul unui fost ministru al Învățământului și transmite un mesaj de condoleanțe familiei.
„Rămas-bun, domnule Ministru Liviu Maior
Liviu Maior a fost Ministru al Învățământului în perioada 1992 - 1996. Reușind, într-un context sociopolitic complicat, să coaguleze energiile și punctele de vedere diferite, Liviu Maior a fost primul ministru al Educației din perioada postdecembristă care, odată cu adoptarea Legii nr. 84/1995 (Legea învățământului), a stabilit noua arhitectură a cadrului legislativ al educației.
Nu doar pentru concretizarea a numeroase inițiative în texte de lege, ci și pentru viziunea structurală și modernă, într-o perioadă de incertitudine, așa cum au fost anii '90, îi suntem profund recunoscători.
Condoleanțe familiei și celor apropiați!”, a scris Mihai Dimian pe pagina de Facebook.
Liviu Maior a murit duminică, 5 aprilie, la vârsta de 85 de ani. Anunțul a fost făcut de FC Universitatea Cluj.
Mesajul Ministerului Educației
Ministerul Educației a transmis un mesaj:
„Ministerul Educației și Cercetării deplânge trecerea în neființă a profesorului universitar Liviu Maior, fost Ministru al Învățământului în perioada 1992 - 1996.
De numele său se leagă începuturile construcției unui sistem național de educație orientat către principiile și valorile europene, într-o perioadă de tranziție marcată de schimbări instituționale importante și de redefinirea direcțiilor majore de dezvoltare.
Reușind, într-un context sociopolitic complicat, să coaguleze energiile și punctele de vedere diferite, Liviu Maior a fost primul ministru al Educației din epoca postdecembristă care, odată cu adoptarea Legii nr. 84/1995 (Legea învățământului), a stabilit noua arhitectură a cadrului legislativ al educației. Acest act normativ vital pentru societatea românească în ansamblul său a pus bazele unui sistem deschis către standarde europene și cooperare internațională. Tot în mandatul său, apariția Legii nr. 88/1993 a contribuit decisiv la configurarea primelor standarde de calitate în sistemul universitar.
De asemenea, de numele lui Liviu Maior se leagă definirea statutului cadrului didactic - parte din construcția sistemică începută în perioada 1992 - 1996.
Nu doar pentru concretizarea unor inițiative în texte de lege, ci și pentru viziunea clară, structurală, România îi datorează, în mare măsură, fundația care susține astăzi sistemul de educație, precum și modernizarea și bazele direcției occidentale, trasate riguros și durabil prin claritate, într-o perioadă de incertitudine, așa cum au fost anii '90.
Recunoștință eternă!
Condoleanțe familiei și celor apropiați!”
Cine a fost Liviu Maior?
Liviu Maior s‐a născut pe 2 octombrie 1940 în Beclean, judeţul Bistriţa‐Năsăud, potrivit clujulcultural.ro. A devenit doctor în istorie (1974) al Universității „Babeș‐Bolyai”, iar din anul 1990 a fost profesor universitar titular și conducător de doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie în cadrul aceleiași universități.
A reînfiinţat Centrul pentru Studii Transilvane (care a funcţionat iniţial în perioada 1942‐1948), al cărui director a şi devenit în 1991, organizând activitatea acestei instituţii ştiinţifice după principii moderne.
În 1996 s‐a transferat la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti.
Între 1992 şi 1996 a fost ministrul Educaţiei și a exercitat funcția de președinte al Comisiei Naționale UNESCO, în 1994 a fost vicepreședinte al Conferinței Mondiale UNESCO, precum și vicepreședinte al Conferinței Europene a Miniștrilor Educației de la Madrid.
Între anii 1996 și 2000 a fost ales senator în Parlamentul României, pentru ca între 2003 şi 2005 să servească drept ambasador plenipotenţiar în Canada. Membru al Comisiei de Istorie a Relaţiilor Internaţionale, din cadrul Comitetului Internaţional de Studii Istorice, a lucrat ca profesor asociat în Statele Unite ale Americii, efectuând vizite de documentare şi specializare în ţări ca Belgia, Franţa, Anglia, Italia, Germania, Austria şi Ungaria.
Interesat de istoria modernă a României, a acordat o atenţie deosebită mişcării pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XIX‐lea, publicând o serie de cărţi fundamentale despre Revoluţia de la 1848, crearea Partidului Naţional Român din Transilvania, organizarea şi ideologia acestuia, relaţiile dintre români şi habsburgi etc.
I‐au fost acordate numeroase distincţii academice pentru activitatea de cercetare ştiinţifică, inclusiv Premiul Academiei Române în 1993, iar în anii 2007 și 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităților „Petru Maior” din Târgu Mureș și, respectiv, „Lucian Blaga” din Sibiu.
