Părinții care gestionează excelent tantrumurile fac 5 lucruri: Așa cresc copii cu o inteligență emoțională de fier, conform unui expert
10 Septembrie 2026
Încă din primii ani de viață, comparația cu ceilalți copii poate să distrugă încrederea în propriile puteri. Psihologul Thomas Fournier explică ce pași putem urma ca să ascultăm aceste temeri fără să confirmăm ideea că cel mic ar fi, de fapt, „mai puțin deștept”.
Copilul începe să se compare cu alții încă de devreme, în jurul vârstei de 7-8 ani. Acest obicei poate deforma felul în care se vede pe sine, mai ales dacă este anxios sau a trecut prin eșecuri. Este important să îi primim supărarea cu empatie, dar fără să îi dăm dreptate când trage concluzii greșite. Inteligența copilului înseamnă mult mai mult decât notele din carnet. Copilul trebuie să afle că fiecare om este priceput în felul lui, că abilitățile se dezvoltă în timp și că o notă mică sau viteza unui coleg nu stabilesc valoarea nimănui.
Dacă îl îndrumăm să privească doar spre propriile progrese, în loc să stea cu ochii pe ceilalți, cel mic își vede mai ușor reușitele și iese din capcana gândului că nu poate.
Un coleg termină mereu primul exercițiile. O prietenă ia doar note bune. Un altul prinde totul din zbor, în timp ce el are nevoie de mai multe încercări ca să înțeleagă. Încetul cu încetul, copilul nu se mai uită la ce a făcut el, se uită doar la rezultatele colegilor. Psihologul Thomas Fournier arată că această comparație socială apare devreme, devine tot mai apăsătoare spre 7-8 ani și atinge vârful în adolescență, notează Parents. Dacă un copil este mai anxios sau a strâns mai multe dezamăgiri la școală, ajunge la o concluzie amară: toți ceilalți sunt, pur și simplu, mai deștepți decât el.
Ascultă ce simte, fără să îi confirmi concluzia greșită
Când cel mic vine și spune „el e mai deștept ca mine”, părintele riscă să cadă în două extreme. Prima este să îi dea dreptate, iar a doua este să șteargă totul dintr-un foc cu o replică de tipul: „Hai, lasă, nu-i deloc așa!”.
Thomas Fournier ne sfătuiește să facem o distincție între trăirile copilului și fapte. Putem spune, de pildă: „Ai impresia că pentru Leo totul este mai simplu, că lui îi iese totul mai bine, iar asta te întristează și te face să crezi că nu ești bun de nimic”.
În felul acesta, îi recunoaștem supărarea, dar nu transformăm o părere într-un adevăr absolut. Vorbele precum „ai impresia că” sau „îți trece prin cap ideea că” ajută copilul să pună o barieră sănătoasă între el și eticheta dură pe care și-a pus-o singur.
Inteligența nu stă doar în note
În funcție de vârsta copilului, psihologul recomandă o discuție despre ce înseamnă cu adevărat inteligența. Este un concept complex, care nu se reduce doar la rezultatele de la școală. Îi putem explica celui mic că oamenii sunt buni la lucruri diferite și că orice abilitate crește dacă exersezi.
O notă de moment, ritmul rapid de lucru sau ușurința aparentă a unui coleg nu așază un copil mai sus decât altul. O astfel de privire de ansamblu scapă copilul de etichetele rigide: „elevul de nota zece”, „cel care pricepe instant” sau, din contră, „copilul care rămâne mereu în urmă”.
Privește drumul pe care l-ai parcurs deja
Nu în ultimul rând, Thomas Fournier ne îndeamnă să schimbăm reperul de comparație. Oamenii se compară instinctiv cu cei din jur și este greu să oprim acest impuls. Totuși, ca părinți, putem să întoarcem atenția copilului către drumul parcurs de el însuși.
Ce anume nu știa să facă acum câteva luni, iar astăzi rezolvă fără probleme? Ce sarcini îi dădeau mari bătăi de cap în trecut și acum merg mult mai lin?
Această privire în trecut ajută enorm atunci când copilul intră într-o capcană a minții: este atât de convins că nu e capabil, încât observă doar lucrurile care îi susțin eșecul și trece cu vederea pașii buni. Părintele are aici rolul să scoată din nou la lumină fiecare mic succes. Nu ca să îi demonstreze că este „mai bun” decât alt coleg, dar ca să îi arate un adevăr mult mai prețios: ceea ce poți să faci astăzi nu pune o limită peste ceea ce vei putea face mâine.