Meditațiile în România: De ce a eșuat școala publică și cum a devenit „școala paralelă” o necesitate națională

Fenomenul meditațiilor în România nu mai reprezintă de mult doar o pregătire suplimentară pentru elite. A devenit o „școală paralelă” alimentată de anxietatea părinților și de tăcerea sistemului public.

Oana Moraru, specialist în educație și parenting, explică la Părinți Cuminți faptul că această dependență colectivă de profesori particulari își are rădăcinile într-o neîncredere profundă:

„Principala formă răspândită în România este cea creată din neîncredere în sistem. Neîncredere nu înseamnă numai în profesorul de la clasă, ci în sistem în sine, în abilitatea lui de a da foarte clar părintelui lumină pe fiecare etapă de creștere și dezvoltare. Eu, părintele, sunt în ceață. Nu știu ce să fac cu copilul meu, nu știu dacă e bine, nu știu dacă ia notele pe bune, nu știu dacă nu înțelege pentru că nu se predă bine sau nu înțelege pentru că nu poate el. Nu știu nimic, de fapt.

Și fiindcă nu știu nimic, și în mod normal școlile ar trebui să dea acest feedback nuanțat măcar de două ori pe an despre mintea copilului tău, ce fac eu ca părinte? Fac și eu ce fac ceilalți: hai să-i mai dau ceva, să-i mai bage cineva ceva în el”, explică experta.

De la „comanda și controlul” comunist la haosul pedagogic actual

O analiză comparativă a sistemului arată că, deși regimul de dinainte de 1989 era bazat pe frică, acesta oferea repere mai clare de evaluare, ceea ce tempera disperarea pentru meditații la vârste fragede. În prezent, dispariția responsabilității profesionale a lăsat un gol imens, umplut rapid de piața privată de meditații.

Oana Moraru subliniază această schimbare de paradigmă: „În anii de dinainte de '89, toată lumea lucra cu frică. Frica aia, deloc bună, aducea totuși în sistem un minim sistem de comandă și control. Știam exact ce înseamnă o notă de opt, ce înseamnă o notă de nouă. Nu era atâta disperare atunci după meditații, culmea, foarte multe lucruri se învățau din clasă și pentru copilul de nivel mediu, și pentru cel slab. Învățătorii erau obligați, era frica și răspunderea profesională.

După ce a dispărut sistemul fricii, nu am pus nimic în schimb. Am lăsat totul în zona hârțogăriei și a impresiilor, și încet-încet a început să duduie sistemul de meditații”.

Feedback-ul absent și capcana notelor „fabricate”

Părinții români au ajuns să pună la îndoială chiar și notele de 10 ale propriilor copii și se tem că acestea nu reflectă competențe reale. Această nesiguranță îi împinge să caute confirmări externe, adesea prin simulări la centre private sau prin angajarea de meditatori chiar și atunci când rezultatele școlare sunt excelente.

CITEȘTE ȘI: 

Capcana dopaminei în educație: De ce temele școlare au devenit o „gaură neagră” și cum „ne fură Big Tech inteligența copiilor”

Cum salvăm inteligența și reziliența copiilor noștri? Oana Moraru îndeamnă părinții și profesorii să ia atitudine

Cum afectează stresul părinților performanța elevilor la Evaluarea Națională și bacalaureat? Moraru: Cad în „capcana distracției”