Neuroștiința confirmă: Aceste 5 interacțiuni de zi cu zi modelează stima de sine a copilului

Există momente care durează doar câteva secunde, însă creierul unui copil le poate păstra în memorie pentru foarte mult timp. Reacția ta atunci când cade, felul în care răspunzi de fiecare dată când îți arată cu mândrie un desen sau momentul în care încearcă să îți povestească ceva în timp ce pregătești cina. La prima vedere par întâmplări banale, însă, în realitate, sunt experiențe repetate care îl ajută să își formeze imaginea despre sine.

Stima de sine nu se dezvoltă, de regulă, în urma unor discuții profunde sau datorită laudelor ocazionale. Ea se construiește în acele momente obișnuite în care copilul observă cum reacționezi atunci când greșește, dacă ai încredere că poate face lucruri singur sau felul în care vorbești despre el atunci când crezi că nu te ascultă.

CITEȘTE ȘI: 5 lucruri mărunte cu care se confruntă adulții care au crescut fiind criticați constant de părinți

Interacțiunile mici sunt locul în care crește stima de sine

De multe ori credem că stima de sine se consolidează prin încurajări, felicitări sau conversații despre valoarea personală. Toate acestea sunt importante, însă creierul copilului are nevoie de ceva mai mult. Cuvintele au putere doar atunci când sunt susținute de experiențele repetate din viața de zi cu zi.

Creierul nu construiește imaginea pe care copilul o are despre sine pornind de la un singur moment, ci din ceea ce se repetă constant. El identifică tipare în interacțiunile zilnice și, treptat, le transformă în convingeri.

Dacă de fiecare dată când greșește primește înțelegere în loc de umilință, copilul învață că o greșeală nu îi diminuează valoarea. Dacă simte că este ascultat atunci când vrea să spună ceva important, va ajunge să creadă că vocea lui merită să fie auzită.

În timp, aceste experiențe nu mai sunt simple amintiri, ci devin baza modului în care copilul se vede pe sine și își construiește relațiile cu ceilalți. Din acest motiv, stima de sine nu se formează doar prin ceea ce îi spui, ci mai ales prin ceea ce îl faci să simtă în fiecare zi.

VEZI ȘI: 10 semne care te pot ajuta să observi dacă un copil are nevoie de sprijin psihologic, explicate de specialiști

1. Când greșește și se uită imediat la tine ca să îți vadă reacția

Copilul merge să își ia un pahar cu apă și îl scapă pe jos. Înainte să spună ceva, ridică privirea spre tine. Nu caută doar ajutor. În acel moment încearcă să înțeleagă ce înseamnă acea greșeală pentru una dintre cele mai importante persoane din viața lui.

„Te-am dezamăgit?”

„Mai ai încredere în mine?”

„S-a schimbat imaginea pe care o ai despre mine?”

Felul în care reacționezi la aceste mici accidente influențează stima lui de sine mai mult decât pare. Dacă răspunzi cu furie sau cu replici precum „Fii mai atent!” ori „Mereu faci la fel!”, copilul poate ajunge să asocieze greșeala cu pierderea valorii personale.

În schimb, dacă îți concentrezi atenția asupra procesului și îi spui „Nu s-a întâmplat nimic. Hai să vedem ce s-a întâmplat” sau „Data viitoare încearcă să ții paharul cu ambele mâini”, îl ajuți să înțeleagă că greșeala nu este dovada incapacității sale, ci o parte firească a procesului de învățare.

Această reacție produce efecte și la nivel neurologic. Atunci când copilul simte că o greșeală nu pune în pericol relația cu adulții de referință, creierul interpretează situația ca pe o provocare care poate fi depășită, nu ca pe o amenințare. Astfel, se reduce activarea sistemelor implicate în răspunsul la stres, iar zonele responsabile de raționament, învățare și rezolvarea problemelor continuă să funcționeze eficient.

Treptat, greșeala nu mai este trăită cu teamă sau rușine, ci este privită ca o oportunitate de a învăța și de a progresa.

2. Când încearcă să îți arate ceva care pentru el este important

„Uite desenul acesta!”

„Ai văzut piatra asta?”

„Vino, vreau să îți arăt ceva”.

Aceste replici nu sunt întotdeauna o simplă încercare de a-ți atrage atenția. De multe ori, copilul vrea să împărtășească cu tine ceva care l-a surprins, l-a bucurat sau i-a stârnit curiozitatea. În același timp, încearcă să găsească răspunsul la o întrebare importantă: „Ce este important pentru mine este important și pentru tine?” sau „Ceea ce am descoperit are valoare?”

Atunci când lași pentru câteva secunde ceea ce faci, te apropii de el și îi arăți un interes sincer pentru ceea ce vrea să îți prezinte, nu privești doar un desen sau o piatră. Îi transmiți că preocupările, descoperirile și felul în care vede lumea contează. Acest lucru are un rol esențial în dezvoltarea unei stime de sine sănătoase.

Psihologii știu că sentimentul de a fi văzut și validat de adulții importanți din viața sa contribuie la formarea unei imagini pozitive despre sine. Nu pentru că un copil are nevoie să fie admirat pentru tot ceea ce face, ci pentru că aceste experiențe repetate îl învață că ideile, emoțiile și curiozitatea lui au valoare. Iar atunci când copilul simte că ceea ce poartă în interior este important, îi este mai ușor să creadă că și el este important.

VEZI ȘI: Cele trei expresii care întăresc stima de sine a copiilor

3. Când exprimă o emoție care îți provoacă disconfort

Copilul tău plânge pentru că îi este frică? Se supără pentru că a pierdut un joc? Face o criză de furie și spune că nu mai vrea să meargă la o petrecere?

În astfel de momente, reacția instinctivă a multor părinți este să îl liniștească imediat cu replici precum: „Nu s-a întâmplat nimic”, „Nu este chiar atât de grav” sau „Trebuie să fii curajos”. Intenția este bună, pentru că îți dorești să îi alini suferința. Totuși, înainte să se poată calma, copilul are nevoie de ceva mai important: să simtă că este înțeles și că emoțiile lui sunt acceptate.

Explicația vine dintr-un studiu publicat în revista Psychological Science. Cercetarea a arătat că atunci când emoțiile sunt numite și copilul se simte înțeles, activitatea amigdalei, regiunea creierului implicată în răspunsul la frică și stres, scade. În același timp, sunt activate mai eficient zonele responsabile de autocontrol și reglare emoțională.

Cu alte cuvinte, atunci când un adult îl ajută pe copil să înțeleagă ceea ce simte, nu îl consolează doar pe moment. Își ajută creierul să învețe cum să gestioneze mai bine emoțiile.

În același timp, copilul primește un mesaj important. Atunci când îi spui: „Înțeleg că ești supărat” sau „Este firesc să îți fie teamă”, el descoperă că nu trebuie să își ascundă emoțiile pentru a fi iubit și acceptat.

Sentimentul că toate emoțiile sale, inclusiv cele dificile, sunt acceptate reprezintă unul dintre pilonii unei stime de sine sănătoase.

4. Când insistă să facă singur un lucru, chiar dacă îi ia mai mult timp

Copilul vrea să își încalțe singur pantofii, să își pregătească micul dejun sau să își strângă singur jucăriile? Este foarte posibil ca, dacă ai interveni, totul s-ar termina mult mai repede. Totuși, de fiecare dată când reziști tentației de a face lucrurile în locul lui, îi oferi ceva mult mai valoros decât câteva minute câștigate: șansa de a descoperi că este capabil.

Acest sentiment de competență are un rol esențial în dezvoltarea stimei de sine. Copiii nu capătă încredere în propriile forțe doar pentru că adulții le spun în mod repetat că pot reuși, ci pentru că trăiesc experiențe care le demonstrează acest lucru.

Fiecare nasture încheiat singur, fiecare fermoar tras până la capăt și fiecare problemă pe care reușesc să o rezolve fără ajutor reprezintă o dovadă că au resursele necesare pentru a face față provocărilor.

Acest principiu este explicat de teoria autodeterminării, dezvoltată de psihologii Edward Deci și Richard Ryan. Potrivit acesteia, oamenii au nevoie să se simtă competenți pentru a dezvolta o motivație sănătoasă și o imagine pozitivă despre sine.

În copilărie, această nevoie este alimentată în special de provocările mici din viața de zi cu zi, care nu îl învață doar o abilitate nouă, ci îl ajută să creadă: „Sunt capabil să fac acest lucru”

CITEȘTE ȘI: Părinții critică regulile de parenting considerate „normale” care i-au afectat cel mai mult în copilărie

5. Când vorbești despre el în fața altor persoane

„Este foarte timid”.

„Lasă mereu totul pe ultima sută de metri”.

„Acasă este un adevărat dezastru”.

De multe ori rostim astfel de afirmații fără să le acordăm prea mare importanță. Credem că cel mic este preocupat de joacă sau că nu este atent la discuție. În realitate, chiar dacă pare că privește în altă parte, este foarte posibil să audă ceea ce spui. Pentru el, aceste cuvinte nu sunt simple comentarii, ci informații despre cine este.

În copilărie, creierul construiește treptat autoconceptul, adică imaginea pe care fiecare persoană o are despre sine. Pentru a face acest lucru, copilul nu se bazează doar pe propriile experiențe, ci și pe mesajele pe care le primește de la adulții cei mai importanți din viața lui.

Din acest motiv, atunci când aude în mod repetat afirmații precum „este foarte timid” sau „lasă mereu totul pe ultima sută de metri”, creierul poate începe să le considere trăsături stabile ale identității sale.

Acest lucru nu înseamnă că o singură afirmație îi va defini stima de sine. Ceea ce lasă cu adevărat urme este repetarea. Cu cât copilul aude mai des aceeași etichetă, cu atât este mai probabil să o transforme într-o convingere despre cine este și despre ceea ce poate sau nu poate face.

De aceea, este important să fim atenți la felul în care vorbim despre copii, inclusiv în momentele în care credem că nu ne ascultă. Cuvintele repetate devin, în timp, parte din modul în care ei se privesc pe ei înșiși și își construiesc încrederea în propriile capacități.