Părinți și pitici Parenting „Nimeni nu mă vrea!” Psihologul Iuliana Vlădulescu spune povestea unei fete de 18 ani care încă speră

„Nimeni nu mă vrea!” Psihologul Iuliana Vlădulescu spune povestea unei fete de 18 ani care încă speră

„Nimeni nu mă vrea!” Psihologul Iuliana Vlădulescu spune povestea unei fete de 18 ani care încă speră / FOTO ILUSTRATIV: freepik.com @boggy
Iuliana Lăcrămioara Vlădulescu, psiholog de pe linia help line din cadrul Asociației Happy Minds, spune povestea unei fete de 18 ani care încă speră. Acest articol face parte din prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid.

DISCLAIMER: Materialele din cadrul campaniei conștientizarea și prevenția suicidului în rândul copiilor au scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiesc evaluarea, diagnosticul sau tratamentul oferit de un specialist în sănătate mintală (psiholog, psihiatru, medic). Informațiile prezentate sunt destinate creșterii gradului de conștientizare și prevenție și nu constituie recomandări medicale sau terapeutice individuale. În cazul în care un copil sau adolescent prezintă gânduri suicidare, comportamente de autovătămare sau semne de risc iminent, este foarte important să fie contactat de urgență un specialist sau serviciile de urgență.

Campania promovează responsabilitatea parentală, intervenția timpurie și apelarea la sprijin specializat atunci când situația o impune.

Recent, în timpul unei conversații pe linia de adicții din cadrul Deprehub, am vorbit cu o tânără de 18 ani care mi-a spus, aproape în șoaptă: „Nu mai cred că voi avea un viitor”.

Era tristă, dezamăgită de viață și se simțea blocată. Pe parcursul discuției am aflat că a crescut la casa de copii și că, în ultima perioadă, consumă heroină. Când am întrebat-o de ce face asta, mi-a răspuns simplu: „Doar așa mă simt bine… Viața mea a fost atât de grea încât așa mai uit de probleme”. A spus că de la prima doza dependența s-a instalat, iar după ce efectul drogului a dispărut, se simțea foarte rău încât a fost nevoită să consume din nou.

Apoi a spus ceva care m-a impresionat profund: „Nimeni nu mă vrea. Nimeni nu mă iubește!” În timp ce vorbea, am observat ceva important. Avea un vocabular bogat și era atentă la modul în care se exprimă. Uneori se corecta singură atunci când simțea că nu a formulat corect o idee. Mi-a spus că este pasionată de calculatoare și face programare. Dar acum simte că nu mai poate gândi la fel de clar.

„Parcă nu mai funcționează mintea mea, folosesc calculatorul să gândească în locul meu”.

CITEȘTE ȘI: Psiholog Iuliana Vlădulescu, despre dependențe: „A sunat pe linia de adicții la ora 3 dimineața, spunea că viața nu mai merită trăită”

În curând urmează examenul de bacalaureat, iar teama că nu îl va lua o apasă foarte mult. Pe lângă toate acestea, mai există o rană care doare enorm: felul în care o tratează ceilalți. Colegi de la școală îi spun „Prăjeală”. Iar atunci când intră în spații publice, cum ar fi la bancă, în magazine, simte că oamenii se feresc de ea, îi fac loc și o evită: „Fug de mine ca de ciumă”. Această respingere o doare poate chiar mai mult decât dependența.

Am întrebat-o dacă știe care sunt efectele consumului de droguri asupra minții și corpului. Mi-a spus că le cunoaște: dificultăți de exprimare, probleme de învățare, scăderea capacității de concentrare. Știe toate acestea. Și totuși a spus ceva extrem de important: „Vreau să mă las… dar nu reușesc”. Am vorbit despre viitor. Am încercat să îl desenăm împreună, pas cu pas.

La finalul conversației, mi-a spus ceva care spune mult despre lumea în care trăiesc mulți tineri aflați în suferință: „Pot să mai vorbesc cu dumneavoastră… dar vă rog să nu spuneți la poliție”. În acel moment era mai puțin vorba despre droguri și mai mult despre frică.

Frica de a fi pedepsită.

Frica de a fi din nou respinsă.

Frica de a pierde singura persoană care, pentru câteva minute, a ascultat-o fără să o judece.

Am asigurat-o că este în siguranță în această conversație și că scopul nostru nu este să denunțăm sau să pedepsim, ci să ajutăm.

VEZI ȘI: Semnele de alarmă pe care părintele le ignoră. Psiholog Iuliana Vlădulescu: „Ce bine ar fi ca adolescentul să ceară ajutor direct…”

Uneori, pentru cineva care a crescut fără siguranță emoțională, primul pas spre schimbare nu este renunțarea la consum. Primul pas este încrederea.

Încrederea că există oameni care nu te vor respinge atunci când văd cât de greu îți este.

Această tânără are mai mult decât dependența ei. Are inteligență, pasiuni, dorința de a învăța și - poate cel mai important - dorința de a se schimba. Iar uneori schimbarea începe cu un lucru foarte simplu: faptul că cineva te ascultă.

La finalul discuției mi-a spus că își dorește să înceapă psihoterapia. Și uneori, acesta este primul pas real către un alt viitor.

Articol scris de psiholog Iuliana Lăcrămioara Vlădulescu

 

PărințișiPitici.ro, împreună cu psihologul Radu Leca, lansează prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid. Campania este susținută de Asociația Happy Minds, de Alianța Română de Prevenție a Suicidului și de Asociația Telefonul Copilului.

Alte știri