Un studiu arată cum îi predai copilului frica, fără să îți dai seama
07 Februarie 2026
Un medic psihiatru renumit aduce în discuție lipsa timpului petrecut în familie și modul în care aceasta afectează starea de bine emoțională și sănătatea mintală a copiilor și spune că societatea se așteaptă ca părinții, în special mamele, să muncească de parcă nu ar avea copii și să își crească copiii de parcă nu ar munci. Este o afirmație care s-a răspândit mult în ultimii ani pentru că exprimă o realitate în care se regăsesc mii de persoane.
Lipsa timpului petrecut în familie a devenit una dintre cele mai mari probleme ale copilăriei. Părinții muncesc mult, ajung târziu acasă și încearcă să compenseze absența prin activități, obiecte sau momente scurte de atenție intensă.
Dr. José Luis Marín, medic psihiatru, spune că acest model nu funcționează și că efectele se văd direct în sănătatea emoțională a copiilor.
„Societatea se așteaptă ca părinții, mai ales mamele, să muncească de parcă nu ar avea copii și să își crească copiii de parcă nu ar munci”, afirmă specialistul.
Lipsa timpului în familie este o experiență traumatică
Dr. Marín explică faptul că absența părinților nu este un inconvenient minor. E o experiență cu impact mare asupra dezvoltării copilului.
„Lipsa timpului familial nu este un inconvenient minor, este o experiență traumatică. Ființa umană se construiește în relație”.
În primii ani de viață, creierul copilului se dezvoltă prin contactul constant cu figurile de atașament.
„Conexiunile neuronale care vor determina cine va fi acel copil, capacitatea lui de reglare emoțională, încrederea de bază și reziliența, se stabilesc în primii ani de viață prin contactul cu figurile de atașament”, mai spune medicul.
Când acest timp lipsește, copilul nu se simte în siguranță. „Atunci când acest timp nu există, dezvoltarea copilului, în loc să se umple cu siguranță, se încarcă cu frică, neîncredere și insecuritate”. Specialistul explică faptul că lipsa prezenței parentale duce la stres cronic. „Acest deficit relațional plasează copilul într o stare de stres cronic, cu sistemul de alertă activ permanent și cu niveluri crescute de cortizol pe termen lung”.
Efectele apar mai târziu sub formă de anxietate și depresie
Consecințele nu apar întotdeauna imediat. Mulți copii par să se adapteze, dar efectele se văd mai târziu.
„Ceea ce va apărea peste decenii în cabinet sub forma anxietății, depresiei sau dificultăților relaționale își are originea aici”, susține doctorul psihiatru, conform hola.com.
Copilul care nu primește atenție constantă dezvoltă un atașament nesigur: „Copilul privat de privirea părintească dezvoltă un atașament nesigur și devine mai vulnerabil în fața adversităților inevitabile ale vieții”.
Nu este vina părinților, problema este structurală
Dr. Marín spune că: „Lipsa timpului este un fenomen structural, nu un eșec individual. Părinții sunt primele victime ale sistemului contemporan, nu vinovații”. Programul de muncă, distanța dintre casă și serviciu, precaritatea locurilor de muncă și concediile parentale scurte creează un context care afectează direct copiii.
Creșa la patru luni răspunde nevoilor adulților, nu ale copilului
„A lăsa un bebeluș de patru luni la creșă răspunde nevoilor părinților, nu celor ale copilului”. Medicul explică faptul că această decizie este o formă de lipsă de sintonie între nevoile copilului și răspunsul adultului. „Copilul nu are nevoie de creșă. Părinții au nevoie de creșă”. Atunci când această lipsă de sintonie se repetă, devine traumatică.
Abandonul modern nu mai arată ca în trecut
Dr. Marín vorbește despre o formă nouă de neglijență: „Abandonul secolului XXI se numește tabletă, se numește smartphone, se numește creșă la patru luni, se numește internet fără supraveghere”.
Mulți părinți încearcă să compenseze lipsa de timp prin momente scurte de atenție exclusivă. Dr. Marín spune: „Timpul de calitate este o raționalizare. Este povestea pe care ne o spunem pentru a gestiona vina”.
Copilul are nevoie de prezență constantă, nu de episoade rare. „Dezvoltarea neuronală și relațională nu funcționează pe bază de rație”. Reglarea emoțională se învață zilnic, în situații obișnuite. „Un bebeluș are nevoie ca atunci când plânge să fie cineva care răspunde”.
Soluția nu poate fi doar individuală
Întrebat ce pot face părinții, medicul explică faptul că schimbarea reală ține de politici publice.
„Soluția nu poate fi individuală, pentru că problema este structurală. Astăzi știm că codul poștal influențează mai mult dezvoltarea noastră decât codul genetic”, mai spune medicul. Cu alte cuvinte, mediul social și economic are un impact major asupra copilăriei.
Chiar și în condițiile actuale, părinții pot reduce impactul. „Prioritizează prezența în locul activităților. Redu ecranele. Protejează momentele zilnice de conexiune”.
Copiii au programe mai dure decât adulții
Dr. Marín atrage atenția asupra programului zilnic al copiilor: „Unii copii au zile de la nouă dimineața până la nouă seara”. El subliniază un paradox. „Organizația Internațională a Muncii ar interzice un astfel de program pentru un adult, dar îl considerăm normal pentru copii”.
Această suprasolicitare duce la stres cronic și dificultăți de învățare.
Pe lângă joc, copilul are nevoie și de timp neorganizat. „Plictiseala este necesară pentru o dezvoltare sănătoasă”. Fără acest timp, copilul devine dependent de stimuli externi.
Ce au nevoie copiii de la părinții lor
În esență, copiii au nevoie de prezență și de a fi văzuți.
„Copiii au nevoie, înainte de toate, să fie priviți”. Privirea, vocea calmă și contactul constant construiesc siguranța emoțională. „Ceea ce umple încrederea de bază nu sunt obiectele sau oportunitățile, e afecțiunea transmisă în mii de momente mici, cotidiene”.