Copii de 3 și 5 ani, abandonați de mama lor pe o șosea: I-a legat la ochi și le-a spus că vor participa la un joc
21 Mai 2026
Într-un mediu academic funcțional, școala ar trebui să intervină proactiv imediat ce un copil începe să lipsească, înainte ca situația să devină iremediabilă.
„Profesorul bătrân sau tânăr are obligația morală de a contacta părintele”, spune imperativ Radu Leca la Părinți Prezenți, deși recunoaște că nu este vorba despre o obligație legală strictă, ci de una care ține eminamente de „pregătirea și existența umanității în el”.
Din păcate, realitatea din cancelariile românești este marcată de un amestec de oboseală cronică, cinism și frustrare extremă față de comportamentul generațiilor actuale.
„Mulți profesori sunt dezumanizați de urletele la care sunt supuși în fiecare zi în prezența elevilor, dar și de incapacitatea elevilor de a distinge două propoziții una de cealaltă”, explică tranșant psihologul.
Această stare generală de lehamite și epuizare îi determină pe mulți dascăli să refuze categoric orice formă de contact direct cu familiile.
Citând atitudinea unui profesor român, Leca expune public o mentalitate toxică profund înrădăcinată în sistem: „oricum degeaba îi sun că sunt la fel de proști ca el... tu nu vezi, n-o să iasă nimic niciodată”.
Specialistul concluzionează că abandonul prinde rădăcini tocmai cu acest tip de profesor, „care obosit fiind, mergând pe niște credințe din punctul meu de vedere... greșite, nu face altceva decât să îndepărteze și mai mult șansa de refacere a conexiunii academice dintre elevi și școală”.
Această fatalitate ar putea fi evitată extrem de ușor, deoarece „un simplu telefon... de la profesorul care observă schimbările și absențele către familia elevului, poate schimba și salva o viață”.
Elevii prezenți fizic, dar absenți emoțional: Generația fantomă și temele realizate exclusiv de Inteligența Artificială
Abandonul școlar nu înseamnă întotdeauna și în mod exclusiv doar absența fizică de la orele de curs. Din ce în ce mai mulți elevi sunt prezenți fizic în bănci în fiecare zi, dar sunt complet detașați emoțional și cognitiv de actul educațional, mimând apartenența la mediul școlar.
O formă modernă și extrem de des întâlnită de retragere academică este folosirea tehnologiei avansate pentru a mima superficial implicarea.
Radu Leca explică faptul că un profesor cu adevărat dedicat, adică unul „cu mult bun simț și cu etică”, va observa aproape imediat această ruptură periculoasă din prestația elevului: „va observa un AI [n.r. Inteligență Artificială] în lucrare față de modelul oferit până în momentul X, și diferența va fi vizibilă și notabilă”.
Și în acest caz aparent mai subtil, reacția obligatorie a profesorului trebuie să fie îndreptată urgent către familia copilului, printr-un apel telefonic politicos, prin care să solicite câteva minute din timpul părintelui: „vă rog frumos cu respect, îmi puteți permite cinci minute... aș fi onorat să vă explic îndepărtarea de realitatea academică a fiului dumneavoastră”.
De multe ori, confruntați cu realitatea, părinții recunosc că sunt neputincioși acasă și că minorul este complet izolat: „stă la el în cameră și nu discută cu mine”.
Dacă părintele disperat solicită ajutor de specialitate în timpul acestui scurt dialog telefonic, profesorul este cel care trebuie să aibă la îndemână contactul unui profesionist: „vă pot recomanda un psiholog care să fie ori psihoterapeut... de familie, sau un psiholog clinician”.
Deși rezultatul acestor eforturi variază dramatic de la o familie la alta, pentru profesorii implicați „e groaznic” să descopere atâta indiferență acasă.
Soluția de urgență pentru salvarea elevilor: Colaborarea absolută între familie, profesor și psihoterapeutul sistemic
Salvarea generațiilor actuale din ghearele fenomenului de abandon, care în mod alarmant a ajuns să coboare ca vârstă de incidență direct „spre clasa a VI-a”, necesită implementarea unor măsuri imediate și o schimbare radicală și curajoasă de atitudine în rândul adulților.
Leca detaliază foarte clar și concis care sunt primii și cei mai importanți pași de intervenție: „Profesorul trebuie să colaboreze cu familia, familia trebuie să accepte colaborarea cu profesorul”.
Mai mult, în situația nefericită dar comună în care cadrul didactic „observă că nu este ajutat de către superiorii săi, în speță directorul și directorul adjunct”, acesta are obligația morală să acționeze independent pentru „binele superior” al minorului, trecând peste ierarhii și inițiind de urgență un dialog deschis cu familia.
Pasul al doilea constă invariabil în intervenția de specialitate calificată. Este absolut vitală „existența psihologului în interiorul acestei discuții, și evident a psihoterapeutului de familie, respectiv psihoterapeutului sistemic, care îi cheamă pe toți în aceeași sală ca să discute evident viitorul copilului”.
Psihologul Radu Leca insistă vehement asupra faptului că nu trebuie să ne ferim de această abordare integrată (școală-familie-specialist), mai ales în contextul teribil în care „adolescentul și-a luat decizia să nu mai vină la școală, lucru care este foarte periculos”.
Cât despre alte metode alternative de rezolvare a problemei, Radu Leca este tranșant: „alți pași nu mai sunt atât de importanți, aceștia sunt cei mai importanți”.
