Un medic neurolog pediatru avertizează: „Lipsa somnului, infecțiile și febra pot declanșa crize epileptice la copii. 8-9 ani, vârful”

Una din zece persoane va suferi o criză epileptică de-a lungul vieții. 

A avea o singură convulsie nu înseamnă automat epilepsie, deoarece boala este definită prin apariția a două sau mai multe crize convulsive neprovocate. Crizele apar din cauza unei activități electrice anormale la nivelul creierului, explică specialiștii SEN, și pot fi convulsive sau neconvulsive.

„Crizele neconvulsive se caracterizează în principal prin alterarea stării de conștiență sau prin manifestări comportamentale, în timp ce crizele convulsive includ episoade de mișcări involuntare bruște, cum ar fi rigiditatea musculară și sacadările ritmice”, explică dr. Manuel Toledo, coordonatorul Grupului de Studiu al Epilepsiei din cadrul Societății Spaniole de Neurologie, conform hola.com.

În cazul copiilor, există o formă specifică de epilepsie, cunoscută anterior sub denumirea de epilepsie benignă a copilăriei, care în clasificările internaționale recente poartă numele de epilepsie autolimitată cu vârfuri centro-temporale sau epilepsie rolandică.

Acest sindrom epileptic este cel mai frecvent la copii și are o incidență de un caz la 10.000–20.000 de copii, reprezentând între 15 și 25% din toate tipurile de epilepsie la copiii sub 16 ani, potrivit dr. Margarita Castro Rey, neuropediatru la Spitalul Recoletas Salud Campo Grande din Valladolid și membră a Grupului de Lucru pentru Epilepsie al Societății Spaniole de Neurologie Pediatrică (SENEP). 

„În 85–90% dintre cazuri, crizele dispar odată cu atingerea adolescenței”, subliniază dr. Margarita Castro Rey.

Când apare și cum se manifestă?

Epilepsia benignă sau autolimitată a copilăriei debutează, de regulă, între 3 și 14 ani, „cu un vârf de incidență în jurul vârstei de 8-9 ani”, explică specialista. Este mai frecventă la băieți decât la fete, iar „în general, crizele apar în timpul somnului, la scurt timp după adormire sau la trezire, și se manifestă printr-un zgomot asemănător unei senzații de sufocare sau înecare, urmat de mișcări ritmice ale feței sau ale corpului și, frecvent, dificultăți de vorbire”.

Aceste simptome pot apărea și în alte tipuri de epilepsie, precum cele structurale, post-infecțioase sau metabolice, motiv pentru care este necesară excluderea acestora.

„În 85-90% dintre cazuri, crizele dispar odată cu adolescența. Dacă evoluția nu este cea așteptată, trebuie excluse alte forme de epilepsie cu care se poate confunda”, avertizează dr. Castro.

Poate influența dezvoltarea copilului?

„Prezența unui număr mare de crize epileptice sau a unei activități epileptiforme persistente poate afecta dezvoltarea copilului, procesul de învățare și chiar comportamentul. Chiar dacă prognosticul pe termen lung este excelent, trebuie să ținem cont de aceste aspecte în abordarea terapeutică și să individualizăm tratamentul în fiecare caz”, explică specialista SENEP.

În orice situație, este esențial ca acești copii să aibă o rutină corectă și o bună igienă a somnului. Lipsa somnului, infecțiile și febra „pot scădea pragul convulsivant și pot favoriza apariția crizelor”.

Cum se tratează acest tip de epilepsie infantilă?

Specialiștii adoptă, de regulă, o abordare conservatoare. „Decizia de a începe sau nu tratamentul antiepileptic se ia individual, în funcție de numărul crizelor, frecvența acestora, activitatea epileptiformă înregistrată la electroencefalogramă și, foarte important, de contextul familial și personal al fiecărui pacient”, explică neuropediatrul.

Dacă se prescrie un tratament antiepileptic, acesta trebuie menținut cel puțin unu sau doi ani după obținerea controlului complet al crizelor. Este o afecțiune cronică ce trebuie monitorizată de un neuropediatru cu experiență, deoarece dezvoltarea copilului poate fi implicată.

De asemenea, este necesară o bună coordonare multidisciplinară între unitățile de epilepsie pediatrică și centrele medicale de nivel inferior, pentru a asigura cea mai bună îngrijire copiilor afectați.