Anxietatea școlară se datorează în mare măsură comportamentului nostru, adulții, și mesajelor pe care, de cele mai multe ori inconștient, le transmitem copiilor noștri.
Este normal ca părintelui să-i pese dacă copilul învață și se descurcă bine la școală, dar uneori, fără să-și dea seama, îi transmite copilului mesajul că în ochii părintelui el există, este iubitor și demn doar de atenție dacă îndeplinește anumite așteptări.
Iată câteva sfaturi pentru a nu provoca copiilor dumneavoastră anxietatea școlară:
Este o întrebare care trebuie evitată. Dacă în fiecare zi părintele își întreabă copilul atunci când acesta se întoarce de la școală „ce ai făcut la școală, te-au întrebat, ce notă ai luat, cât au luat ceilalți”, mesajul care vine este că părintele ține cont doar de performanța lui academică.
Să încercăm în schimb să-l întrebăm cum a fost la școală sau să-i spunem cum a decurs ziua noastră sau să-l întrebăm despre orice alt subiect. Pe scurt, să ne îndreptăm atenția de la performanța lui, la persoana lui. Pe de altă parte, să încercăm să empatizăm: dacă la sfârșitul zilei cineva ne-ar întreba prompt cum a fost sau dacă am rezolvat anumite probleme de muncă, nu ne-ar deranja?
Anxietatea de performanță vine și din faptul că sunteți prea aproape de copiii tăi cu temele. Încă o dată, interogațiile de după-amiază ar trebui evitate: „Ce teme ai? Ai trecut în revistă istoria? Uite, mâine te va întreba profesorul!". Procesul de autonomie se construiește oferindu-i copilului încredere că o poate face singur.
Îl ajutăm să-și organizeze studiile, să lămurim orice îndoieli (dacă ne întreabă), să facem o ultimă supraveghere, dar nu ne așezăm să-și facem temele cu el. Pentru a-l încuraja să facă lucrurile pe cont propriu și să se angajeze, să-i promitem în schimb o activitate plăcută de făcut împreună ulterior, precum un joc de societate sau un cinema (nu cumpărături la supermarket!). Și, bineînțeles, ne respectăm promisiunea!
Dacă a greșit o problemă la școală, nu îi respingem complet munca ('nu se face așa!'), ci mai degrabă încercăm să înțelegem cum a raționat, unde s-a blocat. Adică să fim interesați mai degrabă de procedură decât de performanță.
Fotografie de la Sofatutor/ Pexels
Tot pentru că, anumite lucruri care nouă ni se par greșite, pentru ei sunt potrivite. De exemplu, până la vârsta de 5-6 ani este normal ca un copil să nu poată colora în interiorul contururilor sau să folosească culorile într-un mod nerealist: dacă a făcut cerul roșu, atunci, mai degrabă decât să facă imediat judecăți („dar cum, nu știți că cerul este albastru?”), să ne interesăm de ceea ce a făcut („ce drăguț este cerul roșu, de ce l-ați făcut această culoare?”).
Pentru un copil este important ca părintele să demonstreze că își înțelege starea de spirit. Propozițiile potrivite? Îmi imaginez cum te simți, știu ce simți, și eu aș fi așa în locul tău, amintindu-ne poate un episod similar care ni s-a întâmplat și nouă. Vorbind cu el în acest fel, mesajul este că părintele știe ce simte, a trecut și el prin asta dar știe și că o poate face.
De exemplu, învățându-i câteva tehnici de relaxare, cu exerciții de respirație și meditație de făcut înainte de a merge la școală sau în pregătirea unui test.
Un alt truc util este să-l invitați să deseneze anxietatea cu detalii amuzante sau să-i dea un nume ridicol, pentru a o reduce și a o demonta. Dacă nu o putem elimina complet, putem învăța să trăim cu ea, aproape ca și cum ar fi o surioară ușor răutăcioasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil