Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: Zeci de absenți și un elev eliminat pentru tentativă de fraudă

Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Social
Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: Zeci de absenți și un elev eliminat pentru tentativă de fraudă/FOTO: Freepik.com@scphotograph
Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: Zeci de absenți și un elev eliminat pentru tentativă de fraudă/FOTO: Freepik.com@scphotograph

În cea de-a patra zi a sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2025, 409 candidați (aprox. 89%) s-au prezentat astăzi la proba scrisă la Limba și literatura maternă, din totalul celor 457 înscriși, conform unui comunicat emis de Ministerul Educației și Cercetării.



În sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2025, prezența la proba de limba și literatura maternă a fost mai scăzută decât anul trecut. Dacă în 2024 peste 6.100 de elevi au susținut această probă, anul acesta numărul participanților este semnificativ mai mic, diferența fiind de aproximativ 9,3 puncte procentuale în favoarea anului precedent.

La examenul desfășurat astăzi, 48 de candidați nu s-au prezentat, iar unul a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 18 august, înainte de prânz, atât pe platforma bacalaureat.edu.ro, cât și la centrele de examen. În aceeași zi, după-amiaza, candidații își vor putea vedea lucrările și depune contestații, inclusiv online, prin completarea unei declarații prin care confirmă că nota obținută după contestație va fi considerată finală, indiferent dacă este mai mare sau mai mică decât cea inițială.

Rezultatele finale vor fi disponibile pe 26 august. Pentru a obține diploma de Bacalaureat, este necesar ca elevii să fi trecut de evaluările competențelor, să fi participat la toate probele scrise, să fi obținut minimum nota 5 la fiecare și o medie generală de cel puțin 6.

CITEȘTE ȘI:

Povești de la Bacalaureat care stârnesc și zâmbete, și îngrijorare: Un elev a adormit în timpul examenului. Specialistul Ovidiu Pânișoară avertizează că „nu avem grijă să creștem oameni”

Cel mai mic număr de candidați înscriși la Bacalaureatul de toamnă din ultimii 21 de ani

Începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2025

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel