Mamă „gummy bear” este o nouă denumire ce circulă pe TikTok tot mai des în ultima periaoda. Dar ce înseamnă această expresie?
O mamă, autoarea articolului din Parents, povestește că în orice magazin în care se află cu unii dintre cei cinci copii ai ei, inevitabil ajunge să arunce în coș niște produse pe care nu le are pe listă, în special dulciuri.
„Uneori le spun să pună la loc o gustare, bomboanele sau o prăjitură, dar de multe ori nu o fac. Cred că, atâta timp cât copiii mei mănâncă mese echilibrate, inclusiv fructe și legume, este în regulă să se bucure și de dulciuri acasă”, povestește aceasta, potrivit Parents.
Ei bine, dacă ai fost vreodată în această situație se pare că există un nume: mamă „gummy bear” De ce? Pentru că, se pare, dacă le permiți copiilor tăi să mănânce mâncare nesănătoasă de mai multe ori pe an, de ziua lor, și te bazezi pe comenzile de la supermarket pentru a umple frigiderul pentru puii tăi, nu ești doar o mamă normală, ci o mamă de „gummy bear”.

sursa foto: freepik.com@senivpetro
Potrivit unei creatoare TikTok care distribuie conținut folosind pseudonimul @drjustyna, o Gummy Bear Mom este opusul unei „mame de migdale”.
În videoclipul ei în care explică eticheta, aceasta explică faptul că atunci când nu controlezi cu atenție ce mănâncă copilul tău sau ești deschisă să încerci o gustare nouă, atunci te încadrezi în această categorie. „Almond Mom”, este opusul, aceasta este strictă cu alimentația copiilor și nu permite astfel de „ieșiri” culinare.
În secțiunea de comentarii, multe mame au spus că au fost crescute de „mame migdale” și au ales să păstreze la îndemână recompense și gustări ca reacție la educația lor excesiv de strictă.
„Indiferent de psihologia din spatele acestui lucru, din punctul meu de vedere, a avea un congelator plin cu opțiuni congelate pentru micul dejun și nuggets de pui, un frigider care oferă opțiuni rapide pentru copiii mei ocupați, cum ar fi batoane de brânză și iaurt, și o cămară plină cu o varietate de chipsuri, batoane granola și cereale, este pur și simplu supraviețuire.
Pentru că ai mei copii nu se vor mulțumi cu o țelină și o mână de stafide între o zi lungă de școală și o noapte de înot, tenis sau curs de dans”, spune autoarea articolului.

SURSA FOTO: Freepik.com@volodymyr-t
Ai mereu gustări cu fructe în poșetă
Ai servit cereale ca masă
Copiii tăi au deschis frigiderul și s-au servit singuri de când au putut merge (și ești total de acord cu asta)
Când copiii vin după joacă, dau buzna în frigider după gustări
Toată lumea de la locul de joacă se adună la tine pentru gustări.
Mama „Gummy Bear” nu impune nicio restricție privind aportul alimentar al copilului său și nu se concentrează pe o alimentație sănătoasă, permițând de obicei dulciuri, recompense, chipsuri și alte alimente procesate”, spune dieteticianul pediatru Madison Tyler, RDN, proprietara Nourish with Connection și mamă a doi copii din Memphis.
„Termenii virali precum «mamă de migdale» și «mamă gummy bear» nu sunt abordări oficiale ale parentingului alimentar. De asemenea, sunt foarte vagi, lăsând mult loc de interpretare de către diferiți creatori. Pe scurt, există mult loc între ele - și este important să găsești echilibrul potrivit pentru tine, mai degrabă decât să te concentrezi pe etichete”, spune Dani Lebovitz, dietetician pediatru, creatorul programului Kid Food Explorers și coautor al cărții Food Positivity: How to Ditch Diet Culture and Talk to Kids About Food.
CITEȘTE ȘI
Cum să eviți gelozia dintre copii de Crăciun. Sfaturi prețioase pentru părinți
Știi că ești un părinte bun când aceste 6 lucruri contează cu adevărat pentru copilul tău
Ce înseamnă, în viața reală, un copil cu inteligență emoțională dezvoltată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.