Ce spun copiii despre părinții lor când ei nu sunt de față. Cea mai frecventă plângere pe care cei mici o împărtășesc la terapie

Data actualizării: | Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Parenting
Ce spun copiii despre părinții lor când ei nu sunt de față. Cea mai frecventă plângere pe care cei mici o împărtășesc la terapie / FOTO: freepik.com@eyeem
Ce spun copiii despre părinții lor când ei nu sunt de față. Cea mai frecventă plângere pe care cei mici o împărtășesc la terapie / FOTO: freepik.com@eyeem

În cabinetul psihologului, adevărul iese la iveală altfel decât acasă. Copiii și adolescenții, eliberați de privirea părinților, vorbesc sincer despre ceea ce simt.



Iar printre toate nemulțumirile, frustrările sau confuziile legate de familie, una iese în evidență mai des decât ne-am aștepta:

 

SURSA FOTO: Freepik.com@eyeem

Citește și Reguli esențiale pentru o familie sănătoasă și echilibrată

„Simt că nu sunt acceptat pentru cine sunt cu adevărat.”

Aceasta nu e doar o plângere izolată. Este o temă recurentă în conversațiile dintre terapeuți și copii, fie că e vorba despre alegeri de carieră, pasiuni, orientare, stil de viață sau doar modul în care vor să-și trăiască viața.

Iar durerea nu vine doar din conflicte deschise, ci mai ales din dezamăgirea că nu sunt ascultați sau înțeleși de părinții lor.

Judecata subtilă care doare mai mult decât o ceartă

Psihologii afirmă că mulți copii simt că nu pot fi sinceri cu părinții lor pentru că știu deja că vor fi criticați sau respinși. De aceea, aleg să tacă, să evite subiecte sau chiar să trăiască o viață „corectă” doar pentru a fi acceptați.

Un exemplu povestit de psihologul Aline Zoldbrod este cel al unui bărbat de 40 de ani care, deși era medic urolog, a renunțat complet la carieră pentru a deveni artist, nu pentru că a descoperit o nouă chemare, ci pentru că simțea că trăise toată viața visul părinților lui, nu pe al lui.

SURSA FOTO: Freepik.com@freepik

Vezi și Ce știe instinctul unei mame înainte să apuce copilul să spună ceva: 10 semne că ești o mamă conectată și prezentă

Alte nemulțumiri frecvente în terapie

Dincolo de această judecată continuă, copiii aduc în terapie și alte lucruri dureroase, cum ar fi:

Controlul excesiv: Părinți care decid ce e „mai bine” pentru copil fără să-l întrebe niciodată ce simte el.

Absența emoțională: Părinți prezenți fizic, dar total indisponibili afectiv - nu ascultă, nu întreabă, nu observă, potrivit yourtango.

Critici constante: Fiecare pas greșit este sancționat, iar succesul rar este sărbătorit.

Vezi și Trei obiceiuri vechi care fac minuni în creșterea copiilor de azi

Toate acestea contribuie la o ruptură invizibilă: copilul învață să se protejeze emoțional de propriul părinte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel