Potrivit psihologului specializat în parenting și social media, Jazmine McCoy, mulți părinți comit o greșeală majoră atunci când vine vorba de educația copiilor.
A învăța un copil să-și gestioneze emoțiile este o provocare pentru orice părinte. În acest proces, este firesc să apară și greșeli.
Într-o postare publicată pe contul său de Instagram, Jazmine McCoy, cunoscută online drept The Mom Psychologist și urmărită de peste trei milioane de persoane, a explicat care este, în opinia sa, cea mai frecventă eroare pe care o fac părinții în încercarea de a susține inteligența emoțională a celor mici, notează parents.fr.
„Cel mai periculos obicei emoțional pe care îl învățăm copiilor? Să fie «buni» la a-și ascunde emoțiile”, a scris ea.
Psihologul subliniază că este important ca cei mici să nu fie învățați să-și suprime trăirile, fie ele pozitive sau negative. Atunci când copilul este încurajat să-și nege emoțiile pentru a fi „cuminte” sau „acceptat”, el învață să le ascundă, nu să le gestioneze.
În mai multe postări, Jazmine McCoy încurajează părinții să-și întrebe regulat copiii ce simt, deschizând astfel un spațiu sigur de dialog, unde emoțiile pot fi exprimate și înțelese cu blândețe și empatie.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
În aceeași postare, psihologul Jazmine McCoy oferă și alte idei puternice legate de modul în care copiii își gestionează emoțiile și de așteptările nerealiste ale societății.
„Adevărata problemă de comportament nu este copilul furios. Problema este o societate care se așteaptă ca cei mici să își controleze emoțiile mai bine decât o fac majoritatea adulților”, afirmă psihologul.
Ea atrage atenția asupra unei greșeli frecvente: idealizarea copiilor „cuminți”, care nu plâng, nu se supără și nu se enervează.
„Obsesia societății pentru copii calmi și liniștiți creează o generație de adulți care ajung să creadă că, dacă simt furie, înseamnă că este ceva în neregulă cu ei”, mai spune McCoy.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.