Concursurile pentru inspectori școlari, organizate pe baza legii vechi deși aceasta a fost abrogată

Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Social
Concursurile pentru inspectori școlari, organizate pe baza legii vechi deși aceasta a fost abrogată / FOTO: freepik.com@stockking
Concursurile pentru inspectori școlari, organizate pe baza legii vechi deși aceasta a fost abrogată / FOTO: freepik.com@stockking

Concursurile pentru funcțiile de inspector școlar, amânate timp de patru ani sub pretextul intrării în vigoare a noii legi a educației, se vor organiza tot pe baza vechii legi a educației nr. 1/2011, deși aceasta a fost abrogată.



Ministerul Educației a anunțat că va elabora metodologia de „selecție” a inspectorilor în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în cazul de față art. 260 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, în condițiile în care intrarea în vigoare a art. 116 alin. (9) din Legea 198/2023, ce reglementa aceeași chestiune, a fost temporar prorogată.

Ultimul concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar a avut loc în 2017, iar mandatele acestora au expirat în 2021. De atunci, toate numirile de inspectori generali și inspectori adjuncți au fost făcute politic, iar cei numiți astfel au desemnat restul inspectorilor de specialitate.

Această situație a fost justificată de miniștrii Educației din perioada respectivă prin așteptarea finalizării noii legi a educației, care prevede reorganizarea inspectoratelor în direcții. Cu toate acestea, metodologia de concurs pentru aceste funcții se va baza pe legea veche, nr. 1/2011, deși aceasta a fost abrogată.

Răspunsul integral al Ministerului Educației și Cercetării

„Ministerul Educației și Cercetării va elabora metodologia menționată în comunicatul de presă din data de 1.10.2025 în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în cazul de față art. 260 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, în condițiile în care intrarea in vigoare a art. 116 alin. (9) din Legea 198/2023, ce reglementa aceeași chestiune, a fost temporar prorogată.

Articolul 260: „(1) Funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic se ocupă prin concurs, care constă în probă scrisă și interviu, conform unei metodologii elaborate de către Ministerul Educației și aprobate prin ordin al ministrului (…)”Așa cum s-a stabilit prin Ordinul de ministru nr. 6.072/2023 (cu modificările și completările ulterioare), „până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor și a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ preuniversitar și desfășurarea procesului de învățământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.”Odată elaborat, proiectul de metodologie va fi supus consultării publice”. 

CITEȘTE ȘI

Cod Roşu de ploi abundente! Primul județ din România care închide școlile

Evaluarea elevilor din clasele primare: copiii nu vor fi comparați între ei

Ziua Educației. Cele mai frumoase mesaje pentru învățători și profesori, cei care schimbă vieți în fiecare zi

Învățătorii vor corecta din timp dificultățile copiilor la scris, citit și numărat. Orele remediale la clasa pregătitoare durează 30-35 de minute

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel