”Copilul se atinge în mod constant în zonele intime, este normal?”. Cum ar trebui să se comporte părintele

Data publicării:
Photo by form PxHere
Photo by form PxHere

Copilul a început să-și atingă organele genitale, în mod repetat și uneori chiar în public. Acest comportament poate șoca și îi poate pune în jenă pe părinți. Cum să acționați? 



În primul rând, este important să înțelegeți că în copilărie și vârsta preșcolară, atingerea organelor genitale este esențială pentru dezvoltarea evolutivă corectă a băiatului sau fetei și nu trebuie asociată cu jena sau sentimentul de vinovăție. 

De ce copilul de vârstă infantilă și/sau preșcolară își atinge în mod repetat organele genitale?

Copiii cu vârste cuprinse între 4 și 7/8 ani își ating de obicei organele genitale. Nu putem vorbi încă de masturbare, un gest pur adolescentin și adult, dar trebuie să îl considerăm ca pe ceva consolator.

De fapt, la vârsta școlară trebuie să se confrunte cu mai multe provocări de dezvoltare, legate de noul mediu școlar, de colegii lor de clasă, de fricile tipice acelei vârste.

Cea mai mare provocare evolutivă este a ști să-și gestioneze emoțiile: mediul social presupune confruntare, uneori conflict, punerea zilnică în joc a emoțiilor, proprii și ale altora.

Toate acestea pot provoca un pic de îngrijorare, un pic de stres și uneori chiar frustrare, pentru că gestionarea emoțiilor și autoreglarea este foarte dificilă, chiar și pentru un adult!

Unul dintre modurile prin care copiii se consolează și încearcă să-și calmeze dereglarile emoționale este prin atingerea organelor genitale externe, un gest complet normal și fiziologic pentru această grupă de vârstă.

Așa că, nu intrați în panică, sunt „doar” emoții!”

Cum ar trebui să se comporte părintele?

Sarcina părintelui este să se conecteze emoțional cu copilul lor pentru a-l ajuta să descifreze emoțiile neplăcute, să le dea un nume, să le accepte și să le înțeleagă.  

Părintele ar trebui să acționeze ca un „regulator” al emoțiilor copilului său, sarcină care nu este întotdeauna simplă, întrucât adultul este adesea anxios, frustrat, furios sau obosit și, prin urmare, și el este slab reglat în propriile emoții.

A te atinge pe tine însuți există întotdeauna un gest acceptabil, pentru că emoțiile ar trebui acceptate. Este adevărat că a putea accepta furia, frica, tristețea și frustrarea unui copil nu este întotdeauna simplu, deoarece părintele poate trăi o experiență personală nerezolvată prin emoția copilului.

Când un părinte observă că copilul său se atinge în mod repetat și poate chiar în public, la grupa de vârstă 4-7 ani, este indicat să se întrebe ce trăiește copilul în mediul familial și la școală.

Există provocări emoționale pe care nu le poți depăși singur?

Un părinte atent poate înțelege cu ușurință dacă copilul său trece printr-o perioadă stresantă și să-i asculte cu empatie emoțiile, calm, încet și respectuos.

Cuvintele care trebuie folosite ar trebui să fie întotdeauna înțelegătoare, deschise, niciodată să judece. Părintele își poate folosi inteligența emoțională pentru a intercepta empatic emoțiile copilului, pentru a-l ajuta să le numească și astfel să le faciliteze înțelegerea a ceea ce trăiește.

Un sfat este mereu aceea de a nu-ți înlocui copilul, ci de a-i oferi timp să integreze emoția, câștigând astfel încredere în sine și în relația cu părintele. 

Ce să spun oamenilor dacă o face în public?

Aceasta este cu adevărat o alegere personală pentru fiecare părinte, și pentru că depinde foarte mult de cine ai de-a face.

Dacă este un membru al familiei cu care sunteți familiarizat (bunici, o mătușă) îi puteți explica cu ușurință în ce stadiu de dezvoltare se află copilul dvs., oferindu-i sugestii utile dacă, întâmplător, copilul se trezește atingându-se atunci când poate este în companiea acestui membru al familiei.

Cu toate acestea, dacă sunt străini, părintele poate opta pentru a nu da explicații, protejându-și astfel copilul și protejându-l de eventuale judecăți și jene.

Să ne amintim mereu că răutatea nu face parte din lumea copiilor și un adult pe care nu-l cunoaștem, dacă devine enervat de comportamentul copilului nostru, este obligat să-și rezolve singur starea de spirit, fără a transmite disconfortul copilului.

Dacă părintele optează să vorbească, important este să o facem mereu departe de copil, deoarece copiii noștri, atunci când ascultă discursuri care îi privesc, nu au abilitățile emoționale și raționale de a înțelege și de a discerne semnificațiile, așa că ar putea ieşi confuz sau zguduit.

Când ar trebui să-ți faci griji în schimb?

Un caz în care un părinte se poate angaja și mai mult în observarea copilului său este atunci când copilul se atinge pe tot parcursul zilei, sau când, în jurul vârstei de 6 ani, o face la școală, deoarece acesta este un indiciu de stres. Înainte de a vă îngrijora, este deci util să încercați să înțelegeți care este sursa stresului copilului.



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii
Tagurile articolului: comportament copii parti intime





DC Media Group Audience
pixel