Daniel David: „Nu intenționez să schimb Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel. Par să funcționeze”

Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Social
Daniel David: „Nu intenționez să schimb Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel. Par să funcționeze”/ FOTO: freepik.com @oksix
Daniel David: „Nu intenționez să schimb Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel. Par să funcționeze”/ FOTO: freepik.com @oksix

Într-o declarație recentă, ministrul Daniel David a precizat că nu a venit la conducerea Ministerul Educației și Cercetării pentru a „schimba lucruri care, în principiu, par să funcționeze sau sunt susținute de un număr mare de oameni”.



Printre acestea, ministrul a menționat programul „Săptămâna Verde” şi extensia „Săptămâna Altfel”, două săptămâni din anul şcolar dedicate activităților non-convenționale şi interdisciplinare.

„Așa cum am spus în discuții, oamenii sunt împărțiți și profesorii, să știți, chiar și elevii în a susține aceste variante educaționale sau în a-mi cere să le anulez. Așa cum am spus, eu n-am venit să schimb lucruri care, în principiu, par să funcționeze sau sunt susținute de un număr mare de oameni, în condițiile în care n-am o majoritate evidentă pentru a renunța la ele. (...)

Nu ne oprește nimeni, în săptămâna respectivă, să insistăm din programă mai mult, spre exemplu, pe modul în care utilizăm competențele dobândite în viața de zi cu zi pentru a face școala mai relevantă pentru viața cotidiană. Iar săptămâna verde, spre exemplu, la toate materiile ne putem lega de scopurile de dezvoltare durabilă, astfel încât copiii să înțeleagă legătura între materie și ce înseamnă sustenabilitate, fără să trebuiască, repet, să intrăm într-o altă logică.

(...) Avem și varianta să mergem să vizităm zone verzi, să vizităm muzee și așa mai departe. Sunt diverse variante, dar am lăsat posibilitatea, repet, astfel încât școala să aleagă acel mecanism sau acele mecanisme prin care copiii să înțeleagă că ce se întâmplă în cele două săptămâni este tot un proces educațional, nu este vacanță”, a spus Daniel David, potrivit Edupedu.

CITEȘTE ȘI

Ministrul Educației Daniel David: „Nimeni nu își propune să nu fie relevante olimpiadele, dar nici să devină excepție a excepțiilor”

Ministrul Educației Daniel David: „Copiii n-ar trebui să aibă teme mai mult de 2 ore, nici la gimnaziu, nici la liceu și nu mai mult de o oră în zona învățământului primar”

„O comunitate de profesori devine stat în stat”. Avertismentul dur al Claudiei Chiru despre noul model de titularizare: „Educația aparține societății, nu unei rețele cu branding propriu”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel